Criticat că nu vine cu proiecte concrete pentru Bistrița, liberalul Turc enunță câteva posibile investiții

Criticat că nu vine cu proiecte concrete pentru Bistrița, liberalul Turc enunță câteva posibile investiții

Criticat de adversarii politici că vorbește doar generalități și nu vine cu propuneri concrete pentru Bistrița, Ioan Turc, președintele PNL Bistrița-N, a prezentat azi o listă cu proiectele în care liberalii ar investi dacă ar ajunge la conducerea Primăriei.

“Vom demara un proiect de reabilitare a infrastructurii stradale și pietonale cuprinzând îngroparea rețelei electrice, internet și televiziune prin cablu și realizarea unui sistem corespunzător pentru preluarea apelor pluviale. Vom asfalta drumurile de pământ, în aceleași condiții, cu îngroparea infrastructurii aeriene. Vom demara proiectul de realizare în intravilanul municipiului a unei noi șosele, pe lângă calea ferată, cu perspectiva unei noi axe de transport de la Sărata la Unirea. Vom identifica soluții complete pentru suplimentarea locurilor de parcare, nu ceea ce face administrația PSD, adică să deseneze niște linii pe asfalt și să ia banii oamenilor”, a declarat Ioan Turc.

Liderul liberal a mai propus realizarea unei piețe agroalimentare închise, cu temperatură controlată, care să ofere condiții decente pentru cei care fac comerț acolo. Pe lista de investiții anunțată de PNL se află și un complex modern creșă-grădiniță, care ar urma să fie amenajat, după cum anunță liberalii, în locul actualei grădinițe din parcul municipal.

Ioan Turc a mai enunțat extinderea parcului municipal în pădurea Codrișor și preluarea și reabilitarea stadionului “Jean Pădureanu”. “Un proiect la care țin în mod special, pe care l-am explicat și am să îl mai explic, extinderea orașului în zona Cocoș, Wonderland cum îi place domnului Crețu să îi spună, prin realizarea unui plan urbanistic integrat, prin viabilizarea terenului cu rețele de apă-canal-electricitate în vederea concesionării de locuri pentru case tuturor bistrițenilor care vor dori acest lucru, indiferent de vârstă”, a mai spus Ioan Turc.

 

Categories: Local

About Author