Cu 20 mil. lei, MIS GRUP va reabilita Școala Gimnazială nr.1 din Bistrița
Compania MIS Grup a câștigat licitația pentru reabilitarea și modernizarea Școlii Gimnazială numărul 1 din municipiu. Lucrarea a fost adjudecată cu 20,3 mil. lei și vizează inclusiv sala de sport și atelierele.
Proiectul tehnic de reabilitare şi modernizare Şcoala Gimnazială Nr.1, prevede realizarea urmatoarelor activitati:
a. Lucrări de reabilitare şi modernizare a clădirilor existente,
b. Dotarea cu mobilier specific activităţilor desfăşurate,
c. Refacerea racordului de utilităţi,
d. Amenajări exterioare, crearea de facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi.
e. Construirea unei noi săli de sport pentru asigurarea condiţiilor necesare desfăşurării activităţilor sportive.
Fondurile acestui proiect sunt de la Uniunea Europeană, prin Programul Operațional Regional.