Cu bani europeni, Primăria Galații Bistriței cumpără utilaje de la IRUM Reghin

Primăria Galații Bistriței a organizat o licitație pentru achiziționarea unor utilaje, iar câștigătoare a fost compania IRUM Reghin. Cu 0,3 mil. lei la Galații Bistriței vor fi livrate mai multe utilaje și echipamente pentru îmbunătățirea activităților compartimentului privind Administrarea Domeniului Public al Comunei Galații Bistriței.
Mai exact, IRUM Regin vinde pentru Primăria Galații Bistriței un tractor cu tracțiune 4X4, un încărcător frontal cu cupă universală, lamă de zapadă, o mașină de împrășitat material antiderapant – cu disc din oțel inoxidabil cu 6 aripioare, un măturator stradal, un retroexcavator și o remorcă cu sistem de basculare în 3 părți.
Fondurile pentru cumpărarea acestor utilaje și echipamente sunt de la Uniunea Europeană, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală.