Cum explică patronul Vasile dezastrul de 162 mil. lei de la DAN STEEL?

Cum explică patronul Vasile dezastrul de 162 mil. lei de la DAN STEEL?

Combinatul DAN STEEL Beclean, aflat în insolvență, a înregistrat o pierdere netă de 7,9 mil. lei în S1 din 2020, la o cifră de afaceri de numai 32,1 mil. lei (mai mică cu cca. 51% față de aceeași perioadă din 2019). Cum explică acest dezastru Dan Vasile, cel care controlează compania bistrițeană prin Dan Steel Negrești Oaș?

În raportul înaintat ieri Bursei de Valori București (BVB, unde compania este listată), administratorul Dan Vasile încearcă să tragă niște concluzii cu privire la factorii care au îngropat, practic, combinatul, care a ajuns la datorii totale de 161,8 mil. lei (la 30 iunie 2020).

“Primul semestru al anului 2020 a marcat o nouă etapă în funcționarea societății, etapa post-privatizare, din păcate nu în sens pozitiv.

Astfel, după ieșirea din iarnă, unitatea era pregătită în luna martie atât pentru sezonul de vânzări care începuse deja cât și pentru o producție care ar fi putut însemna relansarea activității pe profit, dar condițiile impuse de starea de urgență declanșată de pandemie au schimbat total situația.

Cu toate că aveam comenzi și capacitate de producție, ne-am găsit în imposibilitatea asigurării materiei prime care e achiziționată din import (…)

În ce privește personalul care provine în cea mai mare parte din localitățile aflate la diferite distanțe de unitate, nu a mai putut să își continue activitarea neexistând mijloace de transport în comun. Astfel, am fost nevoiți să trimitem toți angajații societății (exceptând personalul de pază, neutralizare, SRA) în șomaj tehnic.

A urmat nelivrarea comenzilor către clienți în aceste două luni care a cauzat grave probleme în asigurarea disponibilului pentru plățile scadente (…)

La reluarea activității, societatea noastră a îmregistrat pierderi materiale pentru atingerea parametrilor de funcționare. (…)

Pierderile înregistrate în primul semestru, greutățile în asigurarea disponibilului au făcut ca unitatea să înregistreze restanțe la plata unor furnizori și obligații asumate motiv pentru care i-a fost cerută insolvența (…)

Pentru următoarele 6 luni ale exercițiului financiar 2020, conducerea societății încearcă să identifice toate posibilitățile pentru întocmirea unui plan de funcționare viabil, care să poată fi aprobat de Adunarea creditorilor” – spune Dan Vasile, administratorul companiei bistrițene și acționar principal, prin intermediul firmei Dan Steel Negrești Oaș.

Ce nu spune Dan Vasile este că dezastrul a început la Beclean cu mult înainte de pandemia COVID. Pe parcursul lui 2019, mai mulți creditori importanți au amenințat cu cereri de insolvență, pentru datorii de milioane de euro. Unii chiar au cerut insolvența, dar în urma unor promisiuni de plată ale lui Vasile au renunțat la acțiune.

Cifrele raportate spun, totuși, adevărul: datoriile totale ale DAN STEEL Beclean erau și în 2019 (la 30 iunie) uriașe: 163,8 mil. lei, mai mari chiar decât astăzi (161,8 mil.).

Veniturile companiei au scăzut abrupt în ultimii ani: 242 mil. lei în 2015, 192 mil. lei în 2016, 188 mil. lei în 2017, 138 mil. lei în 2018 și 117 mil. lei în 2019. În plus, în 2018 și 2019 combinatul a înregistrat pierderi importante, 17 mil. lei, respectiv 30 mil. lei. Toate înainte de COVID, dar într-o piață a construcțiilor foarte efervescentă, când compania bistrițeană, cu produsele ei, ar fi trebuit să zburde.

DAN Steel Beclean a fost al 8-lea cel mai mare angajator din județ și primul din Beclean după numărul mediul de salariați (353) raportat în 2019.

Raportul complet al conducerii DAN STEEL poate fi citit AICI .

Categories: Bursa, Business in top

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*