DAN STEEL Beclean a primit autorizație de mediu pe 10 ani, garantând că nu va polua
Compania Dan Steel Beclean, unul dintre cei mai mari jucători din industria metalurgică, a primit acum câteva zile autorizația integrată de mediu valabilă pentru următorii 10 ani din partea Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Bistrița-Năsăud. În opinia APM, firma nu va avea probleme în a respecta normele europene de poluare.
Dan Steel a solicitat în 2017 reînnoirea autorizației integrate de mediu pentru “Producția de metale feroase sub forme primare și de feroaliaje”. În urma analizei documentației depuse, a consultării publice, a evaluării condițiilor de operare a fabricii dar și “în condiţiile în care se garanteazǎ cǎ orice emisie rezultată în urma activităţii va fi în conformitate cu prevederile celor mai bune tehnici disponibile aplicabile, cu cerinţele legislaţiei de mediu din România şi prevederile prezentei autorizaţii”, APM a decis să emită autorizația respectivă.
Dan Steel, prin natura obiectului său de activitate, are un grad mai ridicat de risc când vine vorba despre poluare, motiv pentru care monitorizările APM sunt regulate.
Compania – una dintre cele șase firme bistrițene listate la bursă – are o capacitate de producţie de 100.000 de tone pe an, clienţii producătorului fiind din industrie, construcţii sau agricultură, potrivit datelor de pe site-ul companiei. Acționarul principal al companiei este SC Dan Steel Group Negrești Oaș SA (83,7%), firmă care asigură în mare măsură comercializarea producției de la Beclean. În spatele acesteia stă familia Dan, fondatorul afacerii fiind Vasile Dan.