Daniel Buda: Vocea fermierilor în Parlamentul European

Daniel Buda: Vocea fermierilor în Parlamentul European

Daniel Buda reprezintă vocea cetățenilor români în Parlamentul European încă din anul 2014. În ceea ce privește afilierea politică, acesta este membru al Partidul Național Liberal (PNL), iar la nivel european face parte din Grupul Partidului European(PPE). Vicepreședinte al Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală și membru supleant în Comisia pentru Dezvoltarea Regională și Comisia pentru Afaceri Juridice. Prin activitatea sa, Daniel Buda a câștigat simpatia cetățenilor români care apreciază activitatea sa politică de la nivel european, reușind totodată să fie un actor relevant atât la nivelul Parlamentului European, cât și în relația interinstituțională cu Comisia Europeană.

Datorită convingerilor sale legate de dezvoltarea agriculturii din România, acesta a susținut și susține în continuare drepturile fermierilor români. Fie că vorbim de creșterea subvențiilor, de accesul la terenuri sau de sprijinirea noii generații de fermieri, acesta este convins că doar prin eforturi conjugate la nivel european și național, agricultura europeană poate să devină rezilientă și să aibă un viitor. De altfel, un sector agricol durabil la nivelul european și implicit în România este un obiectiv major al acestuia în Parlamentul European.

În contextul geopolitic actual, ținând seama de multiplele provocări generate de secetă, inflație, războiul din Ucraina ori criza energetică, acesta a susținut în nenumărate rânduri nevoia de a avea „fresh money” în agricultură. Dincolo de banii alocați prin PAC, astfel încât fermierii să poată să facă față noilor provocări, acesta a subliniat, în nenumărate rânduri, că nu poți să impui fermierilor să facă mai mult cu bani mai puțini.

De-a lungul celor două mandate ale sale, Daniel Buda, nu s-a implicat doar în susținerea fermierilor, ci s-a implicat și în probleme ce țin de dezvoltarea regională. Aceasta a realizat un raport din proprie inițiativă privind Inversarea tendințelor demografice din regiunile UE, prin intermediul căruia a conturat provocările curente cu care se confruntă autoritățile regionale și locale. Mai mult, Daniel Buda atrage atenția că dinamica demografică actuală are implicații asupra coeziunii sociale, economice și teritoriale, astfel încât investițiile UE ajung uneori să fie nesustenabile, adâncindu-se decalajul dintre regiunile mai dezvoltate și cele mai sărace.

În cadrul proiectelor de aviz privind „Noul cadru de mobilitate urbană a Uniunii Europene” și „Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii (reformare)”, Daniel Buda a fost numit raportor din partea Grupului Popular European. Daniel Buda a negociat de asemenea în numele PPEDirectiva de raportare a durabilității corporative (CSRD). Acest acord interinstituțional între Parlamentul European, Consiliu și Comisie nu reprezintă doar un succes al grupului PPE, ci un succes al tuturor IMM-urilor: „am reușit să evităm o birocrație stufoasă pentru toate companiile europene.”

Reamintim că Daniel Buda a fost responsabil de realizarea rapoartelor privind două proiecte majore legate de bunăstarea animalelor în timpul transportului: „Examinarea presupuselor încălcări a dreptului Uniunii și a administrării defectuoase în aplicarea dreptului Uniunii în ceea ce privește protecția animalelor în timpul transportului în interiorul și în afara Uniunii” și „Proiectul de recomandare în urma examinării cu privire la protecția animalelor în timpul transportului în interiorul și în afara Uniunii”.  În activitatea sa din cadrul acestor rapoarte a atras atenția asupra încălcărilor legislației privind transportul animalelor vii, dar în același timp a concluzionat, în mod neîndoielnic, că avem nevoie ca acest transport de animale vii să continue, deoarece unele țări terțe din Uniunea Europeană doresc să importe doar animale vii din motive religioase. În același timp, a atras atenția asupra importului de carne din țările terțe, care îi afectează pe fermierii din întreaga Uniune Europeană, dar îi afectează și pe consumatori: „Comisia Europeană trebuie să fie foarte conștientă de faptul că astăzi avem din păcate importuri de carne din țările terțe care nici pe departe nu respectă același standard de bunăstare pe care-l avem în interiorul UE”, a mai spus Daniel Buda.

Într-una din intervențiile sale legate securitatea alimentară, acesta a susținut că trebuie privită din două perspective: „Oamenii trebuie să aibă acces la alimente atât din punct de vedere cantitativ, dar mai ales acestea trebuie să fie accesibile din punct de vedere al prețului. Atunci când se iau decizii la nivel european, trebuie să se țină seama de veniturile tuturor categoriilor sociale. În prezent, nu toată lumea poate cumpăra alimente organice”. Inflația este o realitate incontestabilă care afectează toate sectoarele economiei, sectorul agricol fiind cel mai puțin rezistent la acest fenomen. La nivelul Uniunii Europene, alimentele sunt acum disponibile în cantități suficiente, dar ridică întrebarea cât de accesibile sunt acestea pentru consumatori.

O altă temă pe care o tratează cu interes este legată de problema fermierilor din țările aflate în proximitatea Ucrainei. Odată cu izbucnirea războiului Rusiei împotriva Ucrainei, România împreună cu alte țări din vecinătate, au facilitat un culoar de tranzit pentru ca cerealele ucrainene  să fie transportate Africa de Nord și Orientul Mijlociu, regiuni care depind de exporturile ucrainene şi unde lipsa importurilor de cereale agravează insecuritatea alimentară. Însă, această situație a generat rămânerea cerealelor din Ucraina pe teritoriul țărilor de la graniță, din cauza prețului comparativ mai scăzut folosit la comercializare, iar fermierii europeni nu își pot valorifica producția la prețuri care să acopere costurile de producție, cu atât mai puțin să genereze un profit minim necesar pentru a-și asigura viața de zi cu zi. În acest sens, Daniel Buda, a cerut Comisiei Europene în repetate rânduri să sprijine fermierii din zonele de graniță, care sunt dezavantajați de concurența cerealelor ucrainene și să le ofere compensații materiale. „Se constată însă un fenomen îngrijorător, respectiv rămânerea unor cantități însemnate de cereale din Ucraina pe teritoriul Uniunii Europene, dar mai ales în țările de graniță cum ar fi România, deși aceste cereale ar trebui să ajungă mai ales în țările africane. De aceea este important să tragem un semnal de alarmă foarte puternic către Comisia Europeană, să știe că avem nevoie de bani în sectorul agricol pentru a putea face față la aceste noi provocări!” „Susținerea Ucrainei este nenegociabilă și trebuie să continue atâta timp cât va fi nevoie”, afirmă Daniel Buda, însă Comisia Europeană trebuie să vină cu soluții.

În urma efortului depus în acest sens, în cadrul unei întâlniri la care a participat și Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, aceasta i s-a adresat direct eurodeputatului nostru, mulțumindu-i ”pentru eforturile pe care le-a făcut și le face România pentru transportul de cereale”.  „Daniel, în primul rând, mii de mulțumiri pentru eforturile pe care le-a făcut și le face România pentru transportul de cereale! Sunteți extraordinari! Ați făcut o treabă foarte bună! Peste 60% din tranzitul de cereale merge prin România! Încă o dată, mii de mulțumiri! Și da, aveți dreptul să obțineți compensații financiare deoarece voi nu trebuie să suferiți pentru ajutorul oferit Ucrainei și lumii întregi! Mai mult decât atât, rezerva de criză va fi activată!”, a declarat înaltul oficial al Comisiei Europene în cadrul reuniunii Grupului PPE, care a avut loc la Strasbourg.

Eurodeputatul Daniel Buda, are în lucru, de asemenea, alte dosare importante pentru Uniunea Europeană, astfel, a fost numit recent raportor pentru „Cooperarea transfrontalieră cu țările vecine”. Cooperarea transfrontalieră cu țările vecine din afara UE promovează democrația, printre alte valori ale UE, și a fost un instrument important pentru a facilita cooperarea între regiunile în cauză de pe cele două părți ale frontierei UE. În lumina recentelor evoluții dramatice din Ucraina, cooperarea transfrontalieră a devenit într-adevăr un element cheie al politicii europene.  În același timp, regiunile UE care se învecinează cu Rusia și Belarus suferă din cauza opririi finanțării cooperării transfrontaliere cu Rusia și Belarus. Aceste regiuni de frontieră ale UE merită o atenție specială acum.

Prin urmare, indiferent dacă vorbim de politici privind dezvoltarea rurală sau regională, fermieri sau IMM-uri, Daniel Buda reprezintă vocea TA în Parlamentul European.

Categories: Local, National

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*