DATACOR face o centrală fotovoltaică pentru TREI BRUTARI, parte din cel mai mare producător de pâine din lume

DATACOR face o centrală fotovoltaică pentru TREI BRUTARI, parte din cel mai mare producător de pâine din lume

Bistrițenii de la DATACOR au început lucrările pentru instalarea unui sistem fotovoltaic la Târgoviște, pentru unul dintre cei mai mari producători de pâine din România, deținut de mexicanii de la BIMBO.

Astăzi (4 oct. – n.n.) am început lucrările pentru un nou proiect de sistem fotovoltaic, pe care îl realizăm pentru compania Trei Brutari din Târgoviște, unul dintre cei mai mari producători de produse de panificație din România. Proiectul beneficiază de cofinanțare din fonduri europene, PNRR, iar termenul de implementare este unul strâns. Vom instala un număr de 1080 de panouri Aiko, a căror capacitate totală este de 702 kWp, toate fiind montate pe o structură la sol. Felicitări companiei Trei Brutari pentru alegerea de a face această investiție, care va spori competitivitatea și va avea un impact benefic asupra mediului înconjurător. – au anunțat reprezentanții DATACOR.

Trei Brutari este o afacere cu 406 angajați, care a avut anul trecut o cifră de afaceri de 176 milioane de lei (creștere de 18%) și un profit net de 40,9 milioane lei (creștere de 122%).

BIMBO este prezent în România după ce a achiziționat Vel Pitar și Trei Brutari, alături de alte trei fabrici mai mici.

GRUPO BIMBO este cea mai mare companie de panificație din lume, cu prezență în 34 de țări situate în America, Europa, Asia și Africa. La sfârșitul lunii decembrie 2022, grupul avea o capitalizare de piață anuală de 19 miliarde de dolari și peste 137.000 de angajați.

Categories: Brands, Bursa, Business in top

About Author