De ieri, TERAPLAST SA și-a mutat sediul în satul Sărățel. Primăria Bistrița, somată să returneze taxele încasate ilegal

De ieri, TERAPLAST SA și-a mutat sediul în satul Sărățel. Primăria Bistrița, somată să returneze taxele încasate ilegal

Printr-o decizie de ieri a Consiliului de Administrație al TERAPLAST SA, compania își mută sediul social din Municipiul Bistrița în satul Sărățel, comuna Șieu-Măgheruș. De fapt, compania stă pe loc, e o mutare doar în acte, care vine după ce Curtea de Apel Cluj a decis în februarie că terenul pe care stă compania aparține de Șieu-Măgheruș și nu de Municipiul Bistrița.

După o dispută de ani de zile prin instanțele judecătorești, în februarie 2018, Primăria Șieu-Măgheruș a obținut câștig de cauză în dauna Primăriei Bistrița, dovedind că zona în care este amplasat parcul industrial Teraplast (cca. 38 ha) aparține comunei respective și nu orașului. Primarul Sorin Mititean a declarat, pentru BistritaBusiness.ro, că există un proces pe rol în acest moment pentru recuperarea tututor taxelor locale plătite de Teraplast către Bistrița în anii de la deschiderea parcului, pentru că acestea se cuveneau comunei. “Dosarul se află pe rol la Tribunalul Bistrița-Năsăud, în faza de administrare a probelor. Nu pot să vă spun despre valoarea totală a acestor taxe, așteptăm încă răspunsuri din partea municipiului, pentru că acolo se află toate documentele care evidențiază aceste plăți. Vorbim despre impozite pe teren, pe clădiri, mijloace de transport, o parte din impozitele pe salarii, o parte din impozitele pe venituri etc.” a spus Mititean.

 

Categories: Local

About Author