După decesele din Norvegia, experţii în sănătate solicită suspendarea vaccinării cu Pfizer

După decesele din Norvegia, experţii în sănătate solicită suspendarea vaccinării cu Pfizer

Reprezentanții Pfizer au declarat că au aflat de situația din Norvegia și că, împreună cu cei de la BioNTech și cu reprezentanții Institutului Norvegian de Sănătate Publică, investighează cazurile de decese corelate cu vaccinul anti-COVID. Reprezentanții agențiilor susțin că “până acum, numărul de incidente asociate vaccinului nu este unul ingrijorator”, relatează instituţiile publice de sănătate din Norvegia şi presa străină.

“Știm că au mai fost raportate astfel de cazuri și în alte țări dar încă nu avem detalii despre acele cazuri”, au mai spus reprezentanții Agenției de Medicamentelor din Norvegia.

Aceștia au mai declarat: “De asemenea, campaniile de vaccinare din celelalte țări au priorități diferite, în functie de ce categorii de persoane sunt vaccinate, fapt ce poate afecta raportarea efectelor adverse sau chiar a deceselor.”

“Agenția Norvegiană a Medicamentelor a transmis, înainte de începerea campaniei de vaccinare, că există un risc de deces sau de efecte adverse atunci când sunt vaccinați cei în vârstă sau cei bolnavi. Cu toate acestea, asta nu înseamnă că există o asociere clară între vaccin și deces. De asemenea, în contextul acestor decese raportate, am informat asupra faptului că este posibil ca efectele adverse ale vaccinului să fi dus catre acest final nefericit”, au conchis reprezentanții Agenției Norvegiene a Medicamentelor.

ACTUALIZARE – China a criticat mass-media din SUA pentru tăcerea sa asupra celor 23 de morţi din Norvegia care au fost vaccinaţi cu Pfizer-BioNTech.

În mod surprinzător, mass-media nu a raportat incidentul imediat, ca şi cum ar fi ajuns deja la un consens. Majoritatea mass-media din SUA şi Marea Britanie şi-au minimizat în mod evident decesele, a relatat Global Times.

În schimb, acele mass-media occidentale majore vor publica imediat orice informaţie nefavorabilă despre vaccinurile chineze şi vor încerca să le amplifice impactul asupra psihologiei publice, mai arată sursa citată.

ACTUALIZARE – Au fost confirmate încă şase decese în Norvegia şi, de asemenea, s-a redus grupul de vârstă considerat a fi afectat la 75 de la 80 de ani, conform Bloomberg.

Norvegia îşi exprimă îngrijorarea din ce în ce mai mult cu privire la siguranţa vaccinului Pfizer la persoanele în vârstă cu afecţiuni de sănătate, după ce a crescut estimarea numărului de persoane care au murit după vaccinăre la 29.

Oficialii norvegieni au declarat că 23 de persoane au murit în ţară la scurt timp după ce au primit prima doză de vaccin. Experţii în sănătate din Wuhan au solicitat Norvegiei şi altor ţări să suspende utilizarea vaccinurilor COVID-19 pe bază de ARNm produse de companii precum Pfizer, în special în rândul persoanelor în vârstă, conform Zerohedge.

Experţii chinezi au declarat că incidentul cu moartea ar trebui evaluat cu prudenţă pentru a înţelege dacă moartea a fost cauzată de vaccinuri sau alte condiţii preexistente ale acestor persoane.

Yang Zhanqiu, virolog de la Universitatea Wuhan, a declarat ieri pentru Global Times că incidentul morţii, dacă s-a dovedit a fi cauzat de vaccinuri, a arătat că efectul vaccinului Pfizer şi al altor vaccinuri pe bază de ARNm nu este atât de bun pe cât se aştepta.

Un imunolog din Beijing, care a solicitat anonimatul, a declarat pentru Global Times că lumea ar trebui să suspende utilizarea vaccinului pe bază de ARNm făcut de Pfizer, deoarece această nouă tehnologie nu a dovedit siguranţă în utilizarea pe scară largă. El nu a recomandat persoanelor în vârstă, în special celor peste 80 de ani, să primească niciun vaccin COVID-19.

Toate acestea reprezintă o problemă, întrucât persoanele în vârstă sunt cele mai expuse riscului şi, prin urmare, sunt cele care au cea mai mare nevoie de protecţie. Experţii chinezi din domeniul sănătăţii spun în schimb că celor mai în vârstă şi cei mai fragili ar trebui să li se recomande să ia medicamente pentru a-şi îmbunătăţi sistemul imunitar.

“Pentru cei cu fragilitatea cea mai severă, chiar şi efectele secundare relativ uşoare ale vaccinului pot avea consecinţe grave”, a spus Institutul Norvegian de Sănătate Publică.

Vaccinul Pfizer-BioNTech aprobat la sfârşitul anului trecut a fost utilizat pe scară largă, fiind administrat şi un vaccin similar de la Moderna.

Materialul a fost preluat din ziarul partener BURSA:
https://www.bursa.ro/dupa-decesele-din-norvegia-expertii-in-sanatate-solicita-suspendarea-vaccinarii-cu-pfizer-88038144

Categories: Life & Style, National

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*