Managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany anunță că instituția pe care o conduce a primit o donație din partea celor de la eMAG. Este vorba despre 8.750 de măști chirurgicale, măști care în ultima perioadă au fost tot mai mult folosite și care chiar s-au scumpit pe fondul problemelor cu coronavirusul.
” 8.750 de măști chirurgicale de unică folosință au fost donate Spitalului Județean de Urgență Bistrița de către E-MAG!!! Mulțumim!!! “, scrie Gabriel Lazany pe pagina sa de Facebook.
De când s-a extins epidemia de Coronavirus și a ajuns chiar și în România, măștile chirurgicale au fost la mare căutare. Sunt farmacii în care nu se ma găsesc măști, iar cele care mai au pe stoc au cresctu prețurile acestora chiar și de 3 ori.
La Spitalul Județean de Urgență Bistrița este carantină, iar accesul vizitatorilor este limitat. Cei care merg să își viziteze rudele sau cunoștințele bolnave trebuie neapărat să poarte mască.