Ultralex este lichidatorul companiei Agritech din Țigău, firmă care se ocupa cu creșterea și vânzarea de struți. Afacerea nu a mers prea bine, iar proprietarii care au acumulat datorii au fost executați silit, iar acum ferma a fost scoasă la licitație.
Prețul de pornire al licitației este de 401.800 lei (83.700 euro). La vânzare este scoasă ferma struți compusă din cădire principală și centrala termică, adapost struți, spații depozitare, moara, spații depozitare baloți, împrejmuire din elemente de lemn și un teren 5.300 mp.
Licitația va avea loc în 26 iunie, de la ora 15.00, la sediul lichidatorului.
Nu este prima dată când ferma este scoasă la vânzare. Încă de acum câțiva ani proprietarii au încercat să o vândă însă fără succes. Prețul cerut de cei care deținau ferma era de 125.000 euro.