Ferma robotizată a familiei Peica (Agro-Ardeal) a ajuns model de succes la nivel național

Ferma robotizată a familiei Peica (Agro-Ardeal) a ajuns model de succes la nivel național

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) – structura centrală – a indicat zilele trecute ca model de succes la capitolul inovație în agricultură proiectul familiei Peica, derulat la Orheiu-Bistriței. Cu o finanțare nerambursabilă de 0,4 mil. euro, antreprenorii au implementat un sistem prin care o fermă de vaci este operată de cinci roboți.

Proiectul familiei Peica a fost finalizat în 2018, dar AFIR își promovează acum proiectele pe care le consideră cele mai reușite, iar ferma de la Orheiu e unul dintre ele. “Inovarea și modernizarea în agricultura României este o direcție foarte importantă în implementarea fondurilor europene pe care Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale le gestionează. AFIR a primit pentru investiții în ferme (prin submăsura 4.1 „Investiții în exploatațiile agricole”) solicitări de finanțare în valoare de 2,2 miliarde de euro, din care a contractat proiecte însumând 912,47 de milioane de euro. Pentru decontarea investițiilor realizate până în prezent, AFIR a plătit fermierilor 493,35 de milioane de euro din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).” se arată într-un comunicat de presă al AFIR.

Investiția totală în ferma de la Orheiu Bistriței a fost de 732.277 euro, din care 400.000 au însemnat finanțarea nerambursabilă venită prin AFIR. Pe lângă modernizările obișnuite într-o fermă de vaci (sală de muls, spațiu de procesare a laptelui, cușete pentru odihna animalelor etc), familia Peica a dorit să imprime activității un grad ridicat de robotizare, pentru că în zonă este o criză profundă a forței de muncă și muncitorii sunt greu de găsit.

Astăzi, doi roboți mulg vacile, unul face curat prin fermă, unul ridică mâncarea, iar unul dă lapte automat la viţei. Iar doi angajați îi supraveghează.

Categories: Business in top

About Author