FRASINUL a încheiat cu 6 luni înainte de termen drumul județean 109E, din Sălaj
Consiliul Județean (CJ) Sălaj a recepționat acum câteva zile, cu 6 luni înainte de termen, lucrările de reabilitare și modernizare a Drumului Județean 109E, cu o lungime de 34,5 km. Lucrările, demarate în mai 2022, au fost realizate de compania bistrițeană Frasinul, deținută de familia Larionesi.
“Este pentru prima dată când un proiect de asemenea anvergură al CJ Sălaj se finalizează înainte de termen. Pentru asta vreau să felicit constructorul și să-i mulțumesc pentru profesionalism și mobilizarea exemplară care i-au permis să realizeze într-un timp foarte scurt o lucrare de înaltă calitate. Mulțumirile mele se îndreaptă și către cetățenii din localitățile traversate de această importantă arteră, pentru înțelegerea de care au dat dovadă în contextul disconfortului creat pe durata lucrărilor, către primarii celor cinci comune din zonă”, a transmis președintele CJ, Dinu-Iancu Sălăjanu.
“E una dintre cele mai frumoase lucrări realizate de firma noastră și mulțumesc partenerilor din proiect care au înțeles viziunea noastră și viteza pe care am impus-o la implementare. Noi suntem obișnuiți să nu pierdem vremea în șantiere și să gestionăm strict timpul alocat lucrărilor. Avem contractate lucrări multe, lucrări mari, și timpul e un factor important pentru noi. Am promis că vom termina înainte de termen și am reușit să ne ținem promisiunea, respectând și calitatea lucrărilor!” – a spus și Traian Larionesi, administratorul companiei Frasinul.
În cadrul proiectului a fost reabilitat și asfaltat întregul tronsonul de drum. S-au realizat 10 km de trotuare, 52 km de șanțuri și rigole, 3,3 km de zid de sprijin și 139 de podețe. Au fost reabilitate două poduri (peste râurile Șimișna și Iapa), fiind montați 11.000 ml de parapet nou. Au fost realizate lucrări ample de consolidare, constând în montarea a aproape 10.000 mp de plasă de protecție pentru stabilizarea versantului între Podul Ciocmani și Cliț, respectiv turnarea a 122 de piloți forați între Cliț și Lozna.
Finanțat din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014-2020, proiectul are o valoare de 132 milioane de lei.