FRASINUL semnează construcția unui spectaculos complex sportiv în Craiova, lucrare de 222 mil. lei

FRASINUL semnează construcția unui spectaculos complex sportiv în Craiova, lucrare de 222 mil. lei

Companiile SSAB-AG și FRASINUL, în asociere, vor executa lucrările la Complexul Sportiv Tineretului, ce va fi construit în Craiova pe amplasamentul vechiului stadion Tineretului, o investiție de 222 mil. lei (cca. 44,5 mil. euro).

Din asociere mai fac parte subcontractanții Terratest Geotehnic SA, KONE Ascensorul, Civitas Systems, Zoork, SSAB International Electric, Avi Compact, Sonerg Montaj și Quattro Engineering Solutions. Lucrările urmează a fi efectuate în următoarele 38 de luni. 

Noul complex, o construcţie cu subsol, parter şi 3 etaje, va avea o suprafaţă totală de peste 34.000 de metri pătraţi şi va asigura condiţiile necesare pentru organizarea de competiţii naţionale şi internaţionale de atletism, ciclism, dar şi volei, baschet, handbal sau tenis de câmp. Clădirea a fost proiectată cu o capacitate de peste 8.000 de locuri și va include o sală multifuncțională de sport și un velodrom indoor, dar și spațiu pentru concerte și alte manifestări artistice. Complexul va avea vestiare, săli de antrenament și de tratament pentru sportivi, magazine și locuri de parcare.

Contractul de execuție a fost semnat miercuri, 5 iunie, la Craiova.

Serviciile de proiectare și asistență tehnică aferente construcției noului complex sportiv sunt asigurate de asocierea formată din companiile Getrix (lider), Popp & Asociații și MC General Construct Engineering, care au adjudecat contractul în vara anului trecut.

Categories: Brands, Bursa, Business in top

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*