Holdingul din care face parte și IPROEB se listează la bursă și caută 75 mil. lei la investitori

Holdingul din care face parte și IPROEB se listează la bursă și caută 75 mil. lei la investitori

Grup EM, holdingul din care face parte și IPROEB Bistrița, se listează la bursă și vrea să atragă până la 74,6 milioane de lei de la investitori, printr-o ofertă ce se va derula în prima parte a acestei luni.

Societatea intenţionează să emită cel mult 1,929 milioane de acţiuni noi, cu o valoare nominală de 10 lei, ce vor putea fi subscrise la un preţ cuprins între 34 şi 40 de lei pe titlu, pasul de cotare fiind de 2 lei pe acţiune. Oferta se va derula în perioada 3 – 16 octombrie, subscrierea minimă fiind de 60 acţiuni. Fondurile strânse în urma operaţiunii de piaţă vor permite emitentului să finanţeze activitatea curentă a grupului, a proiectelor aflate în derulare şi/sau a proiectelor noi.

La preţul minim din ofertă, evaluarea emitentului s-ar ridica la circa 655 milioane lei, iar la preţul maxim evaluarea ar fi de 770 milioane lei.

Grup EM deţine 53,2% din Electromontaj, care, la rândul său, controlează societăţile Emfor, Iproeb, Electromontaj Filiala Bucureşti, Pro ELM Electrice, Paper Invest, Electrotehnica şi RV Active.

Grup EM este deţinut, în proporţie de 60%, de Albertha Enterprises din Cipru, în vreme ce 39,99% este în posesia Stintelo, tot din Cipru. La rândul lor, Albertha Enterprises şi Stintelo sunt deţinute în proporţie de 100% de către antreprenorul Gheorghe Bîlteanu.

Categories: Brands, Bursa, Business in top

About Author