În preajma Sărbătorilor Pascale, bistrițenii invitați să cumpere “Ouă de Blăjeni”
DOMENICO IMPEX, cel mai mare producător local de ouă, continuă campania de promovare “Consumă Local” și îi invită pe bistrițeni, în preajma Sărbătorilor Pascale, să cumpere produsele provenite din ferma de la Blăjeni.
Domenico Impex, producătorul ouălor de Blăjeni a vândut aproape 2,8 mil. de ouă în anul 2021 încheind cu venituri si profit în creștere față de anul 2020. Compania este astăzi cel mai mare producător de ouă de gaină din Bistrița-Năsăud și livrează în mai toate rețelele locale de magazine din județ, extinzându-se în anul 2021 și la Dej, județul Cluj. Totul a început în anul 2011 atunci când familia Telcian a obținut o finanțare nerambursabilă prin PNDR, în valoare de 366.000 de euro, adică 50% din proiectul unei ferme noi, pe care investitorii s-au obligat să o facă la Blăjenii de Jos.
Compania este promotorul conceptului “Consumă Local” aducând în acest sens 3 argumente. “Cu ferma atât de aproape, e firesc ca ouăle să fie mereu proaspete; noi hrănim păsările doar cu hrană naturală, produsă chiar de noi; cumpărând de la o firmă bistrițeană, banii rămân în economia județului, nu pleacă spre alte destinații“, a declarat fondatorul companiei, Ioan Telcian.