Investiții de peste 8 mil. lei în două drumuri forestiere din Parva

Investiții de peste 8 mil. lei în două drumuri forestiere din Parva

O licitație de 8,3 mil. lei a fost lansată astăzi de Primăria Parva care caută un constructor pentru modernizarea a două drumuri forestiere din comună. 

În total vorbim despre 7,9 kilometri de drum forestier care urmează să fie asfaltat. Cele două drumuri pentru care se organizează licitația sunt Varnița (6,4 km) și Smiti Prelungire (1,49 km).

Pe lângă turnarea unui strat de asfalt în proiect sunt prevăzute și lucrări pentru amenajarea unor șanțuri, a unor ziduri de spijin și a acostamentelor, dar și montarea de parapeți de protecție .

Ofertele pentru proiectul scos la licitație de Primăria Parva pot fi depuse până în data de 27 februarie, iar câștigător va fi desemnat constructorul care va face cea mai bună ofertă din punct de vedere economic.

Fondurile pentru realizarea acestor lucrări sunt asigurate de la Uniunea Europeană, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală.

Categories: Local

About Author