Investiții în învățământ: la Lunca Leșului va fi construită o grădiniță la standarde europene
Preșcolarii din Lunca Leșului vor avea o grădiniță nouă, amenajate după cele mai bune standarde. Bugetul alocat acestei investiții este de 1,4 mil. lei. Primăria Leșu caută un constructor care să proiecteze grădinița și să o realizeze.
Terenul pe care va fi construită noua grădiniță are 2.169 mp, iar construcția va avea un regim de înălțime compus din P+E. La parterul grădiniței vor fi amenajate o sală de grupă, trei grupuri sanitare, un spațiu de depozitare, o sală pentru educatoare, un vestiare, o sală multifuncțională și holuri de acces. La etajul clădirii trei săli de grupă, cinci grupuri sanitare și un hol de acces. În total, construcția va avea 673 mp utili.
Grădinița va fi dotată cu toate cele necesare pentru buna desfășurare a activităților și va avea chiar și panouri solare pentru sistemul de încălzire.
Termenul de execuție al lucrărilor va fi de 16 luni de la data semnării contractului de atribuire.