Ioan Turc: Circulația rutieră peste pasajul Decebal va fi reluată în câteva zile!

Ioan Turc: Circulația rutieră peste pasajul Decebal va fi reluată în câteva zile!

Lucrările la pasajul pietonal subteran din zona Pieței Decebal, care face parte din proiectul european ”Reconfigurarea axei de transport public pe traseul str. Gării – b-dul Decebal – str. Andrei Mureșanu – str. Năsăudului” din Bistrița, se apropie de final.

”Lucrările au avansat bine, gurile de acces sunt finalizate, celelalte lucrări conexe de asemenea. Urmează să închidem aceste lucrări. Vine pusă umplutură, terminate trotuarele, realizat sistemul rutier în așa fel încât legătura dintre strada Cuza Vodă și strada Ursului să poată fi refăcută. Circulația pietonală peste pasaj și circulația rutieră vor fi reluate până la finalul acestei luni. Am avut multe bătăi de cap cu realizarea acestui pasaj, dar, mulțumim lui Dumnezeu, am trecut peste toate greutățile și suntem în măsură să spunem: ne apropiem de final!”, a menționat primarul Ioan Turc.

(Material electoral comandat de Partidul Național Liberal – PNL Organizația Județeană Bistrița-Năsăud / Executat de Think Big Communications / Codul unic de identificare al mandatarului financiar: 21240015)

Categories: Bursa, Local

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*