IRUM Reghin a făcut investiții de 4,8 mil. lei în primele zece luni ale anului

IRUM Reghin a făcut investiții de 4,8 mil. lei în primele zece luni ale anului

IRUM Reghin, producător de utilaje agricole și forestiere, a făcut în primele zece luni ale acestui an investiții de 4,8 mil. euro în special pentru înlocuirea treptată a maşinilor-unelte con­ven­ţionale cu maşini-unelte cu comandă nu­merică.

“În calitate de beneficiar al unui ajutor de stat pentru stimularea investiţiilor majore, acordat de Ministerul Finanţelor Publice, implementăm un proiect care vizează mărirea capacităţilor de producţie a utilajelor agricole şi forestiere, prin construcţia unei noi hale şi achiziţia unor echipamente moderne de prelucrări mecanice. Proiectul vizează crearea a 50 de noi locuri de muncă”, susține Mircea Oltean, proprietarul IRUM Reghin.

IRUM Reghin se poate lăuda și cu unul dintre cele mai bine vândute produse, tractorul agricol românesc Tagro. Compania a a finalizat anul trecut execuţia şi omologarea de tip a noului tractor cu care a făcut senzație la târgul Idagra de anul trecut, când a primit comandă pentru 60 de unități.

“Anul acesta cea mai mare provocare a fost dezvoltarea afacerii în domeniul agricol, reuşind să lansăm proiectul TAGRO, de la testare la producţia de serie. Un alt proiect important care a fost finalizat este noul utilaj forestier TAF 2012 SB. Principalele proiecte pe care ne focusăm acum sunt legate de reglementările de mediu, respectiv montarea pe utilajele noastre a motoarelor cu stagiul V de poluare. Totodată, am început demer­su­rile pentru extinderea Centrului de Cerce­tare şi Dezvoltare pentru Utilaje Agricole şi Forestiere iFOR, printr-un birou local la Cluj-Napoca”, explică Mircea Oltean.

Afacerea familiei Oltean este tot mai prosperă, iar utilajele pe care IRUM le produce la Reghin ajung în țări precum Bulgaria, Germania, Franța, Slovenia, Luxemburg, Ungaria, Polonia, Spania, Chile și Africa de Sud, exportul reprezentând 20 % din cifra de afaceri.

Reprezentanții companiei au în plan ca până în 2021 să depășească pragul de 500 de utilaje agricole produse și comercializate.

IRUM este o companie fondatăîn 1953 și este specializată pe construcții de mașini și utilaje agricole. Până în anul 1999 IRUM a funcționat ca și companie de stat, iar mai apoi a fost privatizată. Astăzi, la peste 65 de ani de la inaugurare, compania are aproaope 600 de angajați,  iarfabrica se întinde pe o suprafață de 175.000 mp.

 

Categories: Business in top

About Author