LDP SA va încheia al doilea an consecutiv pe profit, după dezastrul din 2017 și 2018

LDP SA va încheia al doilea an consecutiv pe profit, după dezastrul din 2017 și 2018

Compania de construcții Lucrări Drumuri și Poduri (LDP) SA va încheia al doilea an pe profit, semn al revirimentului, după dezastrul din 2017 și 2018. Firma are deja contracte care-i vor asigura de lucru pentru cea mai mare parte a anului viitor.

“Am încheiat luna octombrie cu un rezultat net de 0,4 mil. lei, în condițiile în care activitatea ne-a fost grav afectată de neîncasări. Avem de recuperat cca. 2 mil. lei de la diverși beneficiari unde am executat lucrări. Cu siguranță la final de an vom raporta un profit în creștere față de anul trecut, ceea ce înseamnă că ne-am atins ținta”, spune managerul companiei, Ciprian Breșfelean.

LDP a încercat în această vară să obțină o finanțare de 1,5 mil. lei prin IMM Invest, pentru investiții în noi utilaje, însă dosarul nu a fost aprobat. Cu toate acestea, compania a demarat investiția, din surse proprii, apelând la varianta leasing.

“Ne pregătim din vreme pentru 2021, un an cel puțin la fel de complicat, însă cu contracte multe în derulare pentru noi. Dacă și în 2021 vom fi pe plus, înseamnă că am pus compania pe un trend pozitiv. Lumea spune că ar trebui să ne fie ușor la LDP, pentru că acționarul nostru este Consiliul Județean. Nu are legătură cu acționarii, noi participăm în licitații umăr la umăr cu companiile private și cine are o ofertă mai bună acela câștigă. Beneficiarii sunt în cele mai multe cazuri primăriile, foarte rar Consiliul Județean. Funcționăm într-o piață foarte competitivă, licitațiile nu se mai dau de mult pe ochi frumoși” – adaugă Breșfelean.

Categories: Bursa, Business in top

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*