Licitație pe drumul Buduș-Șieu, după ce constructorul inițial a abandonat lucrarea

Licitație pe drumul Buduș-Șieu, după ce constructorul inițial a abandonat lucrarea

Consiliul Județean a scos la licitație lucrările rămase de executat pe DJ173C (Buduș-Șieu), după ce firma Construct Perom a cerut anul trecut rezilierea contractului, pe motiv că nu și-ar fi încasat banii de la Ministerul Dezvoltării.

Noua licitație, însemnând lucrări în valoare de cca. 22,4 mil. lei, va avea loc în 26 ianuarie a.c.

În 2018, Construct Perom, aparținând familiei bistrițene Petruț, câștiga licitația pentru reabilitarea drumului respectiv. La acea vreme, exista însă o “foame” de lucrări în piață, așa că mulți constructori de drumuri intrau în competiție cu oferte cât mai mici, doar ca să fie desemnați câștigători. Unii își asumau că realizează lucrările chiar și cu 50-60% din valoarea estimată de beneficiar. A fost și cazul Construct Perom, care a câștigat licitația cu 5,9 mil. lei (+TVA), valoarea estimată de Consiliul Județean fiind de 9,9 mil. lei (+TVA). În perioadă urmatoare, prețurile materialelor de construcții au început să crească și era evident că firma se află în impas. A preferat să rezilieze contractul invocând diverse motive, lucru care s-a întâmplat în vara trecută.

“În urma expertizei tehnice a rezultat necesitatea execuției lucrărilor rămase ca rest de executat și a unor lucrări care asigură stabilitatea drumului, evacuarea apelor de suprafață în condiții optime, lucrări de siguranță rutieră, etc. ținând cont de starea tehnică actuală a drumului și de necesitatea revizuirii soluțiilor din documentația tehnică inițială.” – spune beneficiarul în caietul de sarcini al licitației.

Categories: Bursa, Local

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*