M.I.S Grup a depus ofertă și pentru construirea noului stadion din Timișoara, evaluat la 170 mil. euro
Cel mai mare constructor bistrițean după veniturile din 2023, M.I.S Grup, a depus o ofertă pentru proiectarea și construirea noului stadion din Timișoara, o investiție care va ajunge la cca. 170 mil. euro. M.I.S Grup se află în etapa de evaluare și la stadioanele din Slatina și București (complexul Dinamo).
Compania Națională de Investiții (CNI) SA a primit 7 oferte de participare la licitația pentru atribuirea lucrărilor de proiectare, execuție și asistență tehnică pentru construcția unui nou stadion, cu 30.000 de locuri, în Timișoara. Noua arenă va fi ridicată în locul fostului stadion “Dan Păltinișanu”, care va fi demolat. Ofertele acum sunt în etapa de evaluare, ce are termen-limită stabilit la data de 22 noiembrie 2024, ora 18:00.
Conform anuntului de participare publicat în SEAP, perioada de implementare a proiectului este de 90 de luni, din care 8 luni pentru proiectare, 26 de luni pentru execuție și 60 de luni perioada de garanție. Potrivit Studiului de fezabilitate, stadionul va fi edificat pe un teren cu suprafața de 57.950 mp și va avea o arie construită (amprenta la sol) de 15.481 mp, din care construcțiile închise vor ocupa 1.379 mp și tribunele pentru spectatori 14.102 mp. Proiectul mai prevede instalarea a 4 stâlpi pentru nocturnă.
Cele 7 oferte au fost depuse de:
- Asocierea Precon Transilvania (lider) – Poliart – Civitas Systems – Bog’Art – Selina, cu subcontractanții Terratest Geotehnic SA, Schindler România, Consitrans, TIAB, Trameco, Mi Tam Air Conditioners și Aria 9;
- Asocierea Con-A Operations (lider) – Prodesign Engineering & Construction – Con-A – Con-A Productions, cu subcontractanții Praetoria Construct, KONE Ascensorul, Helinick, Eltrex, Sports Fields, MRD Instal și Flexik Automation;
- Asocierea Concelex (lider) – Construcții Erbașu – Concelex Engineering – Terra Gaz Construct, cu subcontractanții Popp & Asociatii, Con Gaz Prest, EZ Project AG, Termo Steel System, Electrical Integration Systems, Schindler Romania, Quadratum Architecture, Power Electric, Saidel Engineering și Professional Tech Construct Design;
- Asocierea Strabag (lider) – ACI Cluj, cu subcontractanții Caloria, UNITH2B, Capabil, Dosetimpex, IM Juravle, Concept Structure și KONE Ascensorul;
- Asocierea Swietelsky Construct (lider) – Swietelsky Epito Korlatolt Felelossegu Tarsasag – Swietelsky Magyarorszag Kft, cu subcontractanții SBR Soletanche Bachy Fundatii, Coneco Romania, Eckon Cei, Sion Solution, Arcadia AEN Architecture & PM, Otis Lift, Sports Fields, Drumserv și Focus Security Systems;
- Asocierea M.I.S Grup (lider) – AD Astra IPP – KESZ Construcții România – Aqua Serv – Construcții Conico – SDC Proiect – KESZ Epito Zrt, cu subcontractanții Vafrom Service, Team Ato Protection, Idea Install, SDC Consulting Engineers, Arhimar Serv, Apa Plus’ 97, Aqua Serv, Climavent Construct, Terratest Geotehnic SA, Eco Garden Construct, Ascensor Advertising și Columna Consult;
- Asocierea Yildizlar Insaat Ve Ticaret AS (lider) – Desa Engineering Construction, cu subcontractanții Allied Engineers Grup, Arcadia AEN Architecture & PM, Eckon Cei, Sports Fields, IFMA și Reinvent Energy.