Managerul SJU Bistrița: Spitalele private fac concurență neloială! E discriminare
Gabriel Lazany, managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, spune că nu îl sperie concurența, care din punctul lui de vedere este constructivă, atâta timp cât zona publică este tratată la fel ca zona privată.
“În ultima vreme s-a discutat foarte multe despre privatizarea sistemului public de sănătate. Ministrul Sănătății a făcut o declarație care ne-a atras atenția în mod deosebit. Modificările legislative care s-au făcut au la bază eliminarea oricărei discriminări și punerea pacientului în centrul sistemului. Eu de multe ori am afirmat lucrul acesta: pacientul trebuie să fie în centrul sistemului. În calitate de reprezentant al unui spital public, sincer să va spun, nu mă sperie concurența. Concurența este întotdeauna constructivă, dar binențeles că vorbim de o concurență loială, făcută ca să ofere aceleași condiții de muncă ambelor părți (n.red. privat și public)”, explică managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița.
Gabriel Lazany susține că între spitalele de stat și cele private există multă concurență neloială și că zona publică este de multe ori discriminată pentru că, în primul rând pentru că medicilor li se permite să lucreze și la spitalele private, dar și pentru că tot cei din zona privată își pot tria și alege pacienții.
“Spitalele publice sunt, într-un fel, discriminate. În primul rând prin faptul că li se permite medicilor angajați în sistemul public să își desfășoare activitatea și în privat. Este deja o concurență neloailă pentru că, haideți să recunoaștem, întotdeauna sistemul public a reprezentat o pepinieră de racolare a pacienților. Atâta timp cât un medic vine și își desfășoară activitatea de bază la spital după care poate să meargă în zona privată să își continue aceeași activitate nu este corect”, mai spune Lazany.