METALLER Bistrița cumpără halele GOMAR și începe producția de tâmplărie din aluminiu

Compania METALLER Windows, care a lansat în 2020 brandul de tâmplărie din aluminiu METALLER, a achiziționat recent halele de producție și terenul aferent care au aparținut odinioară Gomar Lux, la ieșirea din Viișoara.
Valoarea tranzacției a fost de aproximativ 1 mil. de euro, spun surse din piață.
Hala fostului distribuitor de cabluri GOMAR Lux (cu o suprafață de 5.500 mp) și terenul (cca. 2 ha) erau scoase la licitație de mai mulți ani, însă până acum nu și-au găsit cumpărător. METALLER își propune să facă aici producție de tâmplărie din aluminiu.
Directorul de vânzări al companiei, Gabriel Rusu, spunea în 2020 că își dorește ca brandul Metaller să fie prezent în toate județele limitrofe în decurs de câteva luni, după care va urma o extindere la nivel național, pe sistemul francizei. De asemenea, compania vizează să facă și export în UE, prin intermediul câtorva parteneri externi.
„Metaller a apărut ca să acopere o cerere a pieței pentru anumite produse speciale confecționate din aluminiu. Tâmplăria din aluminiu, în special dacă vorbim de ferestre și uși, a câștigat mult teren în ultimii ani, fiind ca preț o soluție intermediară între PVC și lemn masiv, dar cu o calitate și durabilitate foarte bune. Am observat că există cerere neacoperită suficient și – fiind deja în domeniul distribuției de tâmplărie PVC – am decis să pornim producția pe această nișă”, explica, pentru BistritaBusiness, Gabriel Rusu.