Ministrul Finanțelor promite ordonanță care să amâne plata ratelor până la finalul anului
În ședința de Guvern de mâine, ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, va prezenta o ordonanță prin care se propune ca plata ratelor la creditele bancare să fie amânată până la sfârșitul anului.
” Cei care vor sa-și amâne plata ratelor pot face cerere, și pe baza cererii pot beneficia de 9 luni de amânare. (…) Eu propun ca să fie 2-3 pași, inițial telefonic apoi o reconfirmare prin e-mail. Vedem cum se poate face logistic. Eu propun să fie cât mai simplu. Deci inițial telefonic, apoi prin e-mail. (…) Diferența de dobândă se va plăti reeșalonat”, a declarat ministrul de Finanțe.
Dacă propunerea înaintată de ministrul Finanțelor va primi undă verde de la Guvern, amânarea la plată se va putea face pentru toate tipurile de credite.
Cîțu a mai precizat că “nu există nici un fel de limită în ceea ce privește tipul de credit, amânarea se va face doar la cererea clienților. Se va aplica întregului sistem bancar”.