MIS Grup semnează cu CNAIR întreținerea drumurilor naționale din raza DRDP Cluj
Constructorul MIS Grup a semnat două contracte cadru cu CNAIR, pe 4 ani, privind întreținerea periodică a drumurilor naționale din raza DRPD Cluj. Valoarea maximă a primului acord este de 86,9 milioane lei, iar a celui de-al doilea de 22 mil. lei.
În cazul primului contract, lucrările presupun în principal turnarea de covoare bituminoase, cu frezare 4 cm, pe autostrăzile și drumurile naționale din administrarea DRDP Cluj. Valoarea minima a acordului cadru este de 8,7 mil. lei, iar valoarea celui mai mare contract subsecvent este de: 5,43 mil. lei.
„Frecvența și valoarea contractelor subsecvente care urmează șă fie atribuite: minim 1 contract subsecvent pe an și maxim 4 pe an. Atribuirea contractelor subsecvente se va face în funcţie de necesităţile DRDP CLUJ. Numărul și durata contractelor se va stabili în funcţie de fondurile bugetare ce pot fi alocate cu aceasta destinaţie.” – se arată în acordul semnat între cele două părți.
Printr-un al doilea acord, în valoare maximă de 22 mil. lei, MIS Grup va turna și covoare bituminoase cu frezare de 5 cm (acolo unde este necesar), pe drumurile din administrarea DRDP Cluj.