O companie din Bistrița a făcut 5 mil. lei anul trecut din transporturi de mărfuri

Aguaviva raportează pentru anul trecut venituri și profit în creștere față de acum doi ani. Pe minus este doar când vorbim de numărul de angajați.
Mai exact, compania transportatoare de mărfuri a înregistrat în 2019 venituri de 39,6 mil lei, mai mult decât în 2018, când venitul a fost de 36,7 mil. lei.
În ceea ce privește profitul, anul 2019 a fost unul foarte bun pentru Aguaviva. Dacă în 2018 anunța pierderi de 1,9 mil. lei, anul trecut câștigul a fost de 4,9 mil. lei.
Totuși, față de acum doi ani, când compania raporta un număr mediu de 120 de angajați, în 2019 a avut cu 30 mai puțin.
În spatele Aguaviva se află una dintre cele mai puternice companii de logistică din Spania, cu sediul în Barcelona. Aceasta a fost înființată în 1987 și are astăzi peste 1000 de angajați și peste 1000 de camioane, în toată Europa. Subsidiare există în Germania, Slovenia, Bulgaria, România și
Maroc.