OPINIE : Criza psihologică – între pericolul biologic și pericolul economic
“Poverty is undoubtedly a hardship, but a more severe hardship than poverty is illness of the body, and even more severe hardship than illness of the body is illness of the soul”
În aceste vremuri tulburi în care suntem cu toții conectați la fluxul de știri ce privesc pandemia cu noul coronavirus poate, mai mult decât oricând, ne confruntăm cu o stare de teamă în fața numeroaselor primejdii care ne stau în față în perioada imediat următoare.
Sentimentul de teamă se manifestă în mod diferit de la caz la caz, la aceasta contribuind în mare parte tipologia personalității, precum și contextul socio-cultural sau profesional particular în care trăim și ne dezvoltăm. Astfel, sunt persoane care resimt doar o stare de stres, de disconfort emoțional, alții însă trăiesc intens negativ astfel de situații care le trezesc sentimentul de nesiguranță și pot dezvolta stări de panică, anxietate generalizată sau fobii. În aceste condiții, pe lângă impactul emoțional puternic negativ al anticipării pericolului (anxietatea „per se”) intervin, în plus, comportamentele de evitare (izolarea socială, excluderea unor activități din programul obișnuit, demisii din câmpul profesional) care pot influența viața de zi cu zi.
În cazul unei epidemii în care individul se confruntă cu posibila amenințare a vieții se întâlnesc mai multe tipuri de reacții emoționale și comportamentale, astfel: de la stări de stres, sau de frică, la reacții anxioase ușoare sau moderate apărute odată cu posibila infectare cu virusul, până la stări de panică determinate de iminența contaminării sau chiar de situații inofensive, dar încărcate de semnificație, prin crearea unor scenarii catastrofice.
Deși infectarea cu noul coronavirus (COVID-19) presupune o reală amenințare a vieții proprii cât și a celor din jur, sunt și persoane care declară nonșalant că nu le este frică de infecția cu virus. Cum este posibil acest lucru? Există mai multe explicații pentru aceasta. Unele persoane dețin mecanisme de adaptare eficiente astfel încât reușesc să își controleze stările de anxietate prin găsirea unor strategii raționale în lupta cu acest pericol biologic. Alții, însă prezintă un comportament de negare fața de posibilele consecințe negative ale infectării, afișând o stare de relaxare emoțională fără însă a cântări riscul cu adevărat, pentru ca, la un moment dat, foarte probabil și aceștia vor dezvolta stări anxioase moderate sau severe.
Putem dezvolta o criză psihologică?
Putem vorbi de o criză psihologică atunci când individul percepe o anumită situație ca fiind intolerabilă, în sensul că resursele sale psihologice sunt depășite de impactul acelei situații.
Când apare evenimentul declanșant persoana resimte o reacție emoțională negativă, o stare de anxietate acută însoțită de gânduri de neajutorare și deznădejde și alte simptome care trădează accelerarea proceselor vegetative (tremor, transpirații, tahicardie, etc.); urmează faza în care organismul mobilizează capacitățile psihologice restante – de creștere a vigilității și a proceselor intelectuale – iar dacă nu se atinge o stare de echilibru se poate ajunge la o dezorganizare a comportamentului.
Dezorganizarea comportamentului ar putea să însemne adoptarea unor conduite impulsive, sub imperiul unor emoții primare, instincte sau datorită epuizării fizice pe fondul insomniei, inapetenței, anxietății, agitației, tahicardiei. De asemenea apar conduite neadecvate ca urmare a unor procese intelectuale influențate de situația curentă prin scăderea atenției și memoriei, tulburările de conștiință, gândirea pesimistă.
În felul acesta, individul poate lua unele decizii pripite, cu consecințe negative pe termen mediu și lung în contextul insuficienței proceselor psihice pe care se bazează raționalitatea. Însă, în condițiile în care situația contextuală crizei se prelungește peste câteva săptămâni și persoana prezintă unele vulnerabilități ale personalității, comportamentul poate îmbrăca aspecte și mai grave, în direcția psihozei, agresivității și suicidalității. Tot acum putem vorbi de oportunitatea apariției comportamentelor dezadaptative, cum ar fi fumatul intensiv, consumul excesiv de alcool, abuzul de medicamente, jocurile pe calculator, comportamentele de risc.
Pandemia cu coronavirus, la fel ca orice epidemie reprezintă o situație care este capabilă să inducă o criză psihologică, oriunde pe glob, la persoane cu anumite particularități psihologice sau aflate într-un anumit context situațional (cu amenințări evidente asupra stării de sănătate). Dacă la aceasta se adaugă și un slab sprijin instrumental din partea familiei sau a comunității, atunci criza devine și mai probabilă. Este de înțeles că o persoană cu trăsături depresiv-anxioase este mult mai vulnerabilă pentru dezvoltarea unei crize psihologice decât o persoană care nu posedă astfel de accente psihice. De asemenea, foarte important este contextul în care cineva trăiește și muncește.
Dacă o persoană știe că a venit în contact cu cineva cunoscut cu infecția cu coronavirus și are deja simptome respiratorii marcate, există premise pentru ca această persoană să dezvolte o criză psihologică, gândindu-se la riscul iminent. Un aspect de o gravitate și mai mare este apariția unei dezorganizări a comportamentului. O situație des întâlnită în multe familii este aceea când, un părinte, de regulă mama, pe fondul epuizării nervoase, dezvoltă atacuri de panică, devine excesiv de atentă asupra pericolului contaminării membrilor familiei, în dauna unei mobilizări a resurselor psihice pentru crearea unei atmosfere pozitive în familie.
De unde provine anxietatea într-o epidemie? Dar criza psihologică?
O astfel de epidemie comportă mai multe probleme, cea mai gravă dintre acestea fiind aceea că boala poate avea o evoluție rapidă către deces. O altă caracteristică a pandemiei cu COVID-19 este incertitudinea. În primul rând, eficiența tratamentului este dubitabilă, iar dacă se ajunge în ultima fază, cea de insuficiență respiratorie acută, aceasta poate fi tratată numai prin ventilare mecanică într-un serviciu de ATI, cu condiția să existe accesibilitate la un astfel de serviciu. În al doilea rând, COVID-19 este un inamic nevăzut. Suntem cu toții prinși într-o avalanșă informațională despre un organit care este greu de detectat și care produce contaminare printr-o multitudine de modalități care acoperă practic toate gesturile normalității vieții noastre astfel încât întâmpinăm mari dificultăți în a reuși să ne protejăm de infectare.
Acest fapt duce chiar și la o stare de confuzie care ne poate face sa ne pierdem acuitatea gândirii în ceea ce privește modalitățile de protecție a noastră și a celor dragi nouă. Confuzia este sporită și din cauza informațiilor contradictorii pe care le primim din mass media prin acele știri de tip“fake news” sau cele venind din partea specialiștilor. De exemplu, dacă la începutul epidemiei se credea că sunt afectați cu cea mai mare predilecție vârstnicii, pe parcurs această informație nu a mai fost validă pentru că între timp s-au înregistrat multe decese și la vârsta adultă și tânără. Astfel, la începutul epidemiei persoanele active s-au îngrijorat din cauza riscului de îmbolnăvire a părinților, acum acestea sunt în alertă din cauza posibilității îmbolnăvirii copiilor lor. Iar teama de îmbolnăvire s-a accentuat și mai mult datorită împovărării pe care au început să o resimtă părinții în legătură cu copiii (dacă nu vor fi foarte atenți să nu contracteze virusul, îl pot transmite copiilor lor).
O sursă importantă a anxietății provine și dintr-o măsură de contracarare a îmbolnăvirii și anume autoizolarea sau carantinarea. Aceste măsuri cu caracter obligatoriu, pe de o parte sunt necesare din punct de vedere epidemiologic, pe de altă parte vin în contradicție cu o nevoie fundamentală a omului, dar și cu un drept cetățenesc, libertatea. Limitarea libertății aduce o serie de frustrări rezultate din schimbarea modului de viață, a rutinei zilnice, parte componentă importantă a ansamblului personalității. Pe lângă aceasta, limitarea socializării cu semenii poate să aibă consecințe psihice negative deoarece rețeaua de suport social reprezintă un foarte important factor suportiv psihologic apt să ajute individul în confruntarea cu factorii de stres.
Dar criza economică? În ce fel ne afectează din punct de vedere psihic?
Paradoxal, dar o măsură menită să diminueze riscul biologic sau chiar riscul vital poate să producă realmente o criză economică mondială de proporții. Bineînțeles, anduranța economică a unei țări va depinde și de performanțele economice consolidate ale acelei țări. Prin urmare, consecințele vor fi mai importante în țările cu performanță economică mai scăzută decât în țările mai dezvoltate. În orice caz, oriunde în lume, la nivel individual drama este aceeași și anume scăderea posibilităților financiare și a calității vieții.
Oriunde în lume, scăderea economiei se poate intensifica cu cât restricțiile guvernamentale în ceea ce privește reluarea activității în toate domeniile va fi prelungită și cu cât se prelungește fobia de spații aglomerate în rândul populației. Prin evitarea interacțiunii umane în multiplele ocazii sociale (activități social distractive în localuri, concerte, turism), domeniul business-ului nu se poate întoarce la normal și economia nu va cunoaște un reviriment la cotele așteptate.
Sunt multe persoane care declară că trebuie să ne fie mai mult teamă de criza economică decât de amenințarea sănătății de către coronavirus, acestea fiind probabil persoane avizate asupra domeniului socio-economic. Prin autoizolarea impusă aproape pe tot mapamondul pe o anumită perioadă de timp este ușor de înțeles că practic se face un stop al producției mondiale cât și al serviciilor, iar consecințele vor fi evidente.
Și totuși, în perioada actuală ceea ce resimțim cu toții la nivel emoțional este frica de îmbolnăvire și chiar de moarte, care în multe cazuri îmbracă aspectul anxietății, cu simptomele asociate corespunzătoare. În condițiile în care raționăm asupra perioadei pe care o traversăm atunci ne dăm seama de magnitudinea problemei economice pe care o vom percepe mai mult la ieșirea din autoizolare. Frica de sărăcie este una din fricile bazale ale omului care implică pierderea unor bunuri, pierderea confortului zilnic, pierderea unor beneficii care aduc plăcere vieții. Dar mai mult decât atât, la unele persoane capătă și alte semnificații, în funcție de profilul psihologic. De exemplu, la unii capătă proporții patologice, atunci când pentru aceștia statutul financiar este o parte extrem de importantă din întregul ființei lor. Fără acel statut, pe care ei îl consideră indispensabil pentru prezervarea stimei de sine ei nu s-ar mai simți la fel niciodată.
Frica de îmbolnăvire, în acest caz legată de frica de moarte devansează ca intensitate a trăirii frica de sărăcie, la cei mai mulți, așa încât acesta este motivul pentru care în această perioadă prevalează totuși prima dintre ele. La aceasta se adaugă responsabilitatea pe care o resimțim față de cei de lângă noi, pentru a nu le face rău.
”Ne putem permite” o criză psihologică într-o posibilă perioadă de criza economică?
Trăirea afectivă, în acest caz anxietatea, poate fi de necontrolat și de aceea, dacă ajunge să determine o interferare cu funcționalitatea zilnică necesită tratament. Mai ales în condițiile în care o persoană dezvoltă o reală criză psihologică legată de situația acestei pandemii, nevoia de tratament psihologic și farmacologic devine și mai acută.
Așadar, a avea o tulburare emoțională în acest cadru situațional nu este o chestiune de voință. Dar, dacă am putea să o controlăm, cu siguranță “nu ne-am permite” să dezvoltăm o criză psihologică fiindcă este nevoie să fim lucizi, atenți, echilibrați emoțional, apți să luăm decizii clare, corecte și stăpâni pe acțiunile noastre.
Numai în acest mod vom avea toate șansele să ne prezervăm sănătatea noastră și a celor dragi nouă, să rămânem cât se poate de activi din punct de vedere intelectual chiar dacă suntem în perioada de autoizolare, iar atunci când se termină această perioadă să revenim cu forțe proaspete, mai motivați și mai puternici pentru a diminua efectele crizei economice.
Despre autor
Dr. Lavinia Duică este un reputat medic psihiatru și psihoterapeut, șef de lucrări la Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu, șeful secției clinice din cadrul Spitalului de Psihiatrie “Dr. Gh. Preda” din Sibiu.
