Parcul solar gigant ce va produce 25% din energia necesară RAAL Bistrița a fost finalizat

Parcul solar gigant ce va produce 25% din energia necesară RAAL Bistrița a fost finalizat

Unul dintre cele mai mai parcuri solare din Transilvania, cu o putere instalată de 7,4 MW, a fost finalizat la Prundu Bârgăului, iar principalul consumator al energiei va fi compania RAAL.

Dezvoltatorul și operatorul român de proiecte de producție de energie regenerabilă Nexte Renewable SRL (nextE), parte a grupului elvețian Connect44, a anunțat că a finalizat construirea unui parc fotovoltaic cu putere instalată de 7,4 MW în județul Bistrița Năsăud, la Prundu Bârgăului. Compania este înființată în primăvara anului 2021. Valoarea totală a investiției s-a ridicat la 4,8 milioane euro, din care 3,15 milioane euro au provenit dintr-un împrumut pe 15 ani acordat de ProCredit Bank România, o premieră pe piața locală de finanțări ″verzi″.

Principalul beneficiar al energiei ce va fi produsă de centrala fotovoltaică este producătorul de sisteme de răcire și schimbătoare de căldură RAAL SA, un business cu venituri anuale de peste 389 milioane lei. Parcul a fost construit pe un amplasament adiacent fabricii RAAL.

Finanțarea bancară a fost obținută pe baza celui mai lung contract de vânzare de energie în avans (Power Purchase Agreement – PPA) semnat până în prezent în România, încheiat pe 25 de ani între Nexte Renewable și RAAL.

″Proiectul reflectă viziunea nextE asupra energiei ca serviciu – Energy as a Service (EaaS), fiind cel mai lung contract PPA (Power Purchase Agreement) de tip onsite pentru un client corporate din România. Prin soluțiile EaaS, companiile pot avea acces la energie regenerabilă din surse regenerabile, cu zero cost de investiție, fără riscuri de performanță și riscuri operaționale″, arată cei de la nextE. În baza contractului de tip PPA, compania va livra către RAAL o cantitate de 5.825 MWh/an, de la începutul lui 2024, excesul de energie regenerabilă produsă de centrala fotovoltaică urmând să fie comercializat pe piața de energie de către nextE. Producția totală anuală de energie verde este estimată la 7.263,9 MWh/an, care va compensa emisii CO2 de aproximativ 1.043 tone/an.

″Obiectivul companiei este de a extinde modelul de afaceri Energy as a Service (EaaS), cu scopul de a atinge o capacitate de 500 MWp până la sfârșitul anului 2027. Ne concentrăm pe segmentul C&I, deoarece maximizarea capacităților de producere a energiei regenerabile în vecinătatea consumatorilor industriali are un impact imediat în decarbonizarea acestora, aducând în același timp un avantaj competitiv major tuturor companiilor care decid să facă acest pas împreuna cu noi″, a declarat Daniel Husaru, co-fondator și co-CEO nextE.

″Dezvoltarea și implementarea centralei electrice fotovoltaice nextE Alpha Prundu Bârgăului a ridicat o serie de provocări tehnice și de reglementare, prin prisma amplasării centralei și racordării, pentru a livra energia direct consumatorului final – RAAL. Alături de partenerii noștri de la RAAL, cu sprijinul autorităților locale din județul Bistrița-Năsăud, a operatorului de rețea DEER S.A., a ANRE, ANCPI și BCPI Bistrița am identificat modalitățile de aplicare corespunzătoare a cadrului de reglementare existent, reușind în același timp să inițiem modificări legislative utile întregii industrii″, a mai spus Husaru.

″Prin acest proiect, RAAL va utiliza energia regenerabilă produsă pentru consumul propriu, nefiind necesară încheierea unui contract de furnizare cu nextE, iar tarifele de rețea și contribuția de cogenerare nu îi sunt aplicabile, întrucât livrarea energiei se va face fără implicarea rețelelor publice″, se mai precizează în comunicatul nextE.

Centrala electrică fotovoltaică va acoperi peste 25% din necesarul anual de energie al RAAL,  optimizând astfel costurile cu utilitățile cu peste 15% pe an. Procesul de proiectare, construcție și racordare a durat aproximativ 12 luni, iar după punerea în funcțiune, nextE rămâne deținătorul și administratorul centralei. Opțiunea de implementare EaaS (Energy as a Service) presupune producția energiei electrice într-o centrală fotovoltaică construită, finanțată, deținută și utilizată de către nextE în locațiile de consum ale clientului sau în locații externe față de locațiile de consum ale clientului.

Categories: Brands, Bursa, Business in top

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*