PNL : Șieu, Șieuț și Monor – Familie, Comunitate, Țară

PNL : Șieu, Șieuț și Monor – Familie, Comunitate, Țară

Toți suntem fiii unei mari familii, a spus Sfântul Ioan Gură de Aur, iar oamenii locului din Șieu, Șieuț și Monor dovedesc zi de zi că toată stradania lor trece prin sita sufletului. Partidul Național Liberal a continuat campania electorală în mijlocul acestor comunități, iar întâlnirile cu oamenii au întărit ideea că vizitele în teritoriu nasc relații dincolo de factorul politic.

Omul este om oriunde, iar dorințele de mai bine se întrepătrund creând marea familie a țării.

Locuitorii nu se dau bătuți în fața greutăților vieții și știu că din ONOARE ȘI CREDINȚĂ renaște speranța.

Alături de colegii din marea familie liberală, împreună cu Ioan Turc, candidatul PNL pentru Senat și Cătălin Bota, primarul localității Sângeorz Băi, bazându-ne pe experiența noastră administrativă, am reiterat ideea că problemele au rezolvări doar prin legi clare, neinterpretabile, pe care numai parlamentarii le pot iniția.

De la un proiect până la implementarea lui există un orizont mult prea îndepărtat față de așteptările cetățenilor. Candidații Partidului Național Liberal asta doresc să facă, legi prin care dezvoltarea localităților să nu mai fie întârziată din cauze birocratice.

Prin munca parlamentarilor liberali, vor dispărea comentariile acide gen “în Parlament se doarme” sau “poporul îi plătește degeaba”! Nu mai este timp pentru scuze și lamentări! Parlamentul trebuie să dovedească prin muncă faptul că este constituit dintre oameni, pentru oameni!

ONOAREA și CREDINȚA caracterizează o FAMILIE, O COMUNITATE, O ȚARĂ!

Mulțumim oamenilor din Șieu, Șieuț și Monor pentru primire!

#DorinVlașinDeputat #IoanTurcSenator

#NicolaeCiucăPreședinte

#FamilieComunitateȚară

#OnoareșiCredință

#Șieu #Șieuț #Monor

CMG 11240002

Categories: Local

About Author