Premieră: RAAL caută 110 oameni, depășind LEONI la locuri de muncă disponibile
Angajatorii bistrițeni au disponibile în această perioadă peste 300 de locuri de muncă, majoritatea dintre ele pentru cei cu studii medii sau profesionale. Numai compania RAAL Bistrița vrea să angajeze 110 persoane.
Conform informațiilor publicate de AJOFM BN, LEONI Wiring Systems, cel mai mare angajator din județ, are nevoie de 84 de oameni. Din totalul posturilor disponibile, 80 sunt pentru muncitori necalificați la montarea și asamblarea pieselor, 3 posturi pentru magazier și 1 post pentru inginer calitate.
RAAL Bistrița produce surpriza, după ce în primăvară a analizat chiar varianta concedierilor masive. Compania a scos la bătaie nu mai puțin
de 110 locuri de muncă, semn că afacerea și-a revenit complet.