Primăria Bistrița vrea să investească 40 mil.lei în cinci blocuri de locuințe
Este vorba despre construirea a cinci blocuri de locuințe sociale în Viișoara pe care Primăria Bistrița are în plan să le construiască în următorii trei ani. Banii pentru acest proiect vor fi de la bugetul de stat, bugetul local și alte fonduri legal constituite.
Cele cinci blocuri de locuințe sociale vor fi amenajate în Viișoara pe un teren cu suprafața de 13.800 mp. Fiecare bloc va avea regim de înălțime P+3E și în total vor fi 160 de aprtamente cu câte una, două sau trei camere.
În plan este prevăzută și amenajarea a 78 de locuri de parcare, dintre care 3 pentru persoane cu handicap. În zonă va fi amenajată și o platformă pe care vor fi amplasate containerele pentru gunoi, un spațiu de joacă, spații verzi, trotuare, străzi și cale de acces către noile blocuri.
Potrivit estimărilor, investiția ar urma să se ridice la 39,3 mil.lei (8,3 mil.euro) și durata de implementare a proiectului este de 36 de luni.
În ședința de Consiliu Local de luna aceasta, aleșii municipali vor avea de supus la vot studiul de fezabilitate al acestui proiect.