Radu Moldovan: Educația scrie viitorul. Am modernizat peste 160 de școli și grădinițe

Investițiile în învățământ înseamnă investiții în viitor! Asta susține președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldova, care anunță că în ultimele două mandate pe care le-a avut ca lider al județului a reușit să facă investiții în modernizarea a peste 160 de școli, campusuri și grădinițe.
“Copiii și tinerii reprezintă viitorul nostru și ne asumăm ca în următorii ani, un număr cât de mare de unități de învățământ din Bistrița-Năsăud, să continue să fie modernizate și dotate cu tehnologie de ultimă generație. Să poată să crească, elevii au nevoie de atenție, profesori dedicați, dar și condiții bune, acolo unde locuiesc. De aici a pornit și ideea reabilitării și modernizării Internatului Școlii Profesionale Speciale “Sfânta Maria”- Bistrița, de care beneficiază 368 de copii și cadre didactice. Un proiect amplu unde facem, de la lucrări de reabilitare și recompartimentare interioară, creând dormitoare cu grupuri sanitare proprii, până la dotarea acestora cu mobilier”, explică Radu Moldovan.
Președintele CJ BN anunță că investițiile în învățământ nu se opresc aici și că în plan sunt și alte proiecte importante: deschiderea unei extensii a Universității de Artă Teatrală și Cinematografică, pentru tinerii creativi, pasionați de film și artă.De asemenea, Radu Moldovan mai spune că în continuare vor fi premiați elevii și sportivii cu rezultate deosebite.