Radu Moldovan: Sper să primim bani de la Guvern ca să achităm facturile constructorilor
Lucrările de modernizare a unui tronson din DJ 172G și de construire a unui pod peste Șieu în zona Sărățel au fost recepționate de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, în prezența constructorilor și a altor oficialități locale.
Podul peste Șieu a costat 5.005.350,68 lei (1 mil. euro), fiind realizat de Îndemânarea Prodcom, iar garanția oferită este de 10 ani.
Tronsonul de 1 km a fost modernizat de firma Trans-Simy, investiția ridicându-se la 3.694.771,51 lei (aproximativ 750.000 euro).
”Sunt două lucrări mai mici, dar extrem de importante, care vor scurta cu circa 11 km accesul spre Valea Șieului și Valea Budacului dinspre DN 15 A, Sărățel spre DJ 154 (Monariu) și vor descongestiona traficul rutier din zonă. Îi felicit pe constructori, lucrările arată foarte bine”, a spus președintele CJ, Radu Moldovan.
El le-a mulțumit tuturor constructorilor din județ, care s-au capitalizat mult în ultimii ani și, în această perioadă în care statul întârzie mult plățile către ei, au răbdare și reușesc să se susțină din alte surse. ”A fost o perioadă extrem de complicată, cu inflație, cu creșterea prețurilor materialelor de construcții, contractele au trebuit ajustate și avem o mică întârziere la plăți. Sper ca până la finalul anului să mai primim bani de la Guvern ca să putem închide contractele, dacă vor mai rămâne mici restanțe atunci în luna ianuarie a anului viitor sunt convins că ne vom plăti toate datoriile către constructori”. – a încheiat Moldovan.