Robert Sighiartău : PSD folosește Poliția ca să mă intimideze și să mă șantajeze!

Robert Sighiartău : PSD folosește Poliția ca să mă intimideze și să mă șantajeze!

Robert Sighiartău, candidatul PNL la funcția de președinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, își acuză adversarii de la PSD că au folosit o instituție importantă a statului – Poliția Română – pentru a-l intimida și șantaja pe el și familia sa. Ca urmare a declarațiilor sale, Poliția Română a trimis Direcția Control Intern la IPJ Bistrița pentru a cerceta un comisar-șef.

”Dezvăluirile mele din județ au început să aibă efecte, însă unele negative. Am deranjat mult, se pare. Am spus de la început că nimeni și nimic nu mă poate opri, voi lupta toată viața mea pentru libertatea de exprimare, de opinie și pentru valorile în care cred. Nu mi-e frică de nimeni. Mă simt nevoit să le spun bistrițenilor lucrurile extrem de grave care mi s-au întâmplat în ultimele zile, lucruri la care nu am crezut că se va ajunge în județul nostru aparent liniștit. Sub coordonarea lui Radu Moldovan, o serie de instituții publice subordonate lui au început să mă intimideze, să mă hărțuiască și să mă amenințe”, a declarat Robert Sighiartău.

”Totul a pornit când o nepoțică de-a mea și mai mulți copii au filmat un clip într-o pauză, în care spun că dacă ar avea 18 ani ar vota cu mine. Un clip făcut voluntar de ei, într-un moment de entuziasm. Ulterior, clipul a fost postat pe rețelele de social media, de copii și de alții. Radu Moldovan și PSD au profitat de această postare și au făcut o sesizare Poliției. Ca și cum fotografiile lui de 1 iunie cu copii în brațe nu ar fi fost cam același lucru. Însă ceea ce s-a întâmplat apoi este mult mai grav. Baronul PSD a folosit Poliția Română, pentru a mă intimida, hărțui și șantaja. O să rog colegii să pună înregistrarea în care un comisar șef sună un membru al staffului meu de campanie și încearcă să mă intimideze, să amenințe copii, familii și, bineînțeles pe mine. Rog instituțiile abilitate să se autosesizeze!” – a mai spus deputatul.

În înregistrare se aud următoarele: ”Am înțeles că tu ești responsabil de campania domnului Sighiartău Robert. Este o sesizare a PSD-ului cu copiii de la școala (…) care au pus, ulterior am văzut că ați șters-o. Dacă ne înțelegem, discutăm, o dăm light, dacă nu ne înțelegem luăm toți copiii de la (…), inclusiv rudele lui, audiați copiii, părinții, ca să nu… Deci ori ne înțelegem, ori dacă nu, iese așa, un iureș de c..t cu copii, părinți audiați”.

”Este un comisar șef al Poliției, de la IPJ, o să aflați numele lui din anchetele care vor urma” – a mai spus Sighiartău. El a menționat că așteaptă ca organele abilitate să se autosesizeze, în caz contrar urmând să depună plângere în termen de 48 de ore.

Prompt, la câteva ore distanță, Poliția Română a transmis într-un comunicat:

”Având în vedere cele prezentate în cadrul unei conferințe de presă, susținută astăzi, 3 iunie, de către un candidat la funcția de președinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Centrul de Informare și Relații Publice este abilitat să comunice următoarele:

Conducerea Poliție Române a dispus ca o echipă de polițiști din cadrul Direcției Control Intern să se deplaseze în județul Bistrița-Năsăud, pentru a verifica aspectele semnalate, urmând ca, la finalizarea verificărilor, să fie dispuse măsuri legale”.

(Material electoral comandat de Partidul Național Liberal – PNL Organizația Județeană Bistrița-Năsăud / Codul unic de identificare al mandatarului financiar: 21240015)

Categories: Bursa, Local

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*