ROMBAT pornește la construcția unuia dintre cele mai mari parcuri fotovoltaice din județ

ROMBAT pornește la construcția unuia dintre cele mai mari parcuri fotovoltaice din județ

Compania ROMBAT a deschis licitația pentru achiziția unui sistem fotovoltaic și montajul acestuia în incinta fabricii din Bistrița, investiție estimată la 23,3 milioane lei.

Sistemul, cu o capacitate de 4,2 MWp va fi instalat pe acoperișul unor hale aparținând fabricii dar și pe sol, pe un teren din apropiere. Proiectul tehnic a fost realizat de Energobit Cluj și a primit deja Avizul Tehnic de racordare în rețea de la Electrica (Distribuție Energie Electrică România – DEER). Ofertele pot fi depuse până în 6 octombrie a.c.

La începutul anului în curs, ROMBAT anunța că vrea să investească în două parcuri fotovoltaice. Primul dintre acestea, la Bistrița, cu capacitate de 4,2 MWp, urma să fie cofinanțat prin PNRR, iar al doilea, cu capacitate de 1 MW – la Copșa Mică – ar fi urmat să fie finanțat din surse proprii.

În cele din urmă, finanțarea nerambursabilă obținută prin PNRR pentru primul proiect a fost de 5,19 mil. lei.

Categories: Brands, Bursa, Business in top

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*