SILVANIA construiește câteva centre de cercetare și educație ecologică în Bihor
Compania bistrițeană SILVANIA Sortilemn, deținută de familia Iugan, a câștigat două licitații în județul Bihor, însumând lucrări în valoare totală de 16,5 mil. lei.
Primul contract, în valoare de 8 mil. lei, prevede proiectarea și execuția lucrărilor la amenajarea unei zone pentru activități antropice și construirea unui centru de management, cercetare și educația ecologică în comuna Șinteu. Al doilea contract, de 8,52 mil. lei, presupune proiectarea și amenajarea unei zone de vizitare a biodiversității în comuna Bratca și construirea a 3 centre de management, cercetare și educație ecologică în comunele Dobrești, Șuncuiuș și Vadu Crișului.
Beneficiarul lucrărilor este Consiliul Județean Bihor.
Silvania Sortilemn face parte din grupul de firme fondat de antreprenorul Emil Iugan și a rulat 18,2 mil. lei în 2022, cu peste 100 de angajați.