SOMPLAST Năsăud are cel mai bun start de an din ultima vreme: +15% la vânzări

SOMPLAST Năsăud are cel mai bun start de an din ultima vreme: +15% la vânzări

SOMPLAST SA Năsăud, unul dintre cei mai importanți producători de repere din mase plastice din România, își continuă creșterea din 2019, înregistrând un plus al vânzărilor de 15% pe prima lună din 2020, comparativ cu aceeași lună din anii anteriori.

 “Este cel mai bun început de an din ultima perioadă. Avansul a venit în sectorul produselor tradiționale ale Somplast, nu în cel al țevilor și accesoriilor folosite de constructori în infrastructura de apă și gaz a declarat Alin Brișan, directorul general al companiei. Potrivit acestuia, Somplast are contracte ferme și pentru acest tip de produse, care ar permite fabricii să lucreze la capacitate maximă tot anul, însă există un blocaj general în domeniul investițiilor din infrastructură.

Constructorii care au câștigat licitațiile pentru introducerea de apă, canalizare, gaze, curent electric spun că nu pot demara lucrările până nu au certitudinea că beneficiarii – în general primăriile – au finanțarea asigurată pentru ele. Vorbim în special de programele PNDL și POIM, unde e limpede că banii există dar, din diverse motive, sunt blocați la București. E o perioadă de instabilitate politică, cu alegeri, cu lupte interne, cu schimbări în structurile de conducere, perioadă în care nimeni nu își asumă nimic. Această situație afectează grav mediul de afaceri, mai ales companiile care au și linii de business orientate către investițiile publice din infrastructură, explică Alin Brișan. La câte lucrări sunt contractate acum în România, toate firmele ar lucra la capacitate maximă în 2020 dacă situația s-ar debloca. Sperăm să se întâmple curând acest lucru, mai spune Brișan.

Somplast SA Năsăud produce o gamă foarte complexă de produse: folii din polietilenă de joasă, medie și înaltă densitate, saci, huse, pungi și țevi din polietilenă pentru rețele de apă, gaz și pentru protecția cablurilor electrice, produse injectate și produse suflate. Acestea sunt comercializate atât pe piața internă, cât și în alte țări din Uniunea Europeană. Compania a rulat 29,6 mil. lei în 2018 (ultimele rezultate oficiale) și a continuat trendul ascendent și în 2019, reușind să reintre pe profit. Principalul acționar este SIF Banat-Crișana, cu 70,75% din totalul acțiunilor.

Categories: Business in top

About Author