STILEXPRIMA crește cu 15% la 9 luni și dă un semnal de optimism pentru 2020
Rezultatele la 9 luni ale STILEXPRIMA, unul dintre cei mai mari distribuitori locali de materiale de construcții, arată o creștere a vânzărilor cu cca. 15% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Creșterea s-a bazat în special pe dezvoltarea pieței imobiliare locale, unde compania este în parteneriat cu mulți dintre marii constructori și dezvoltatori imobiliari, dar și pe consolidarea magazinului online, prin care bistrițenii își vând produsele în întreaga țară. “Au fost trei trimestre foarte bune, în care am profitat de creșterea generală a pieței imobiliare, dar și de trecerea acestei spre construcții mai de calitate. Noi suntem recunoscuți pentru comercializarea materialelor de calitate, nu avem gamă low-cost. Dacă am crescut cu 15%, înseamnă că și segmentul de clienți care caută materiale și produse premium este în plină creștere, fapt care ne bucură foarte mult”, spune Horațiu Andreica, unul dintre managerii Stilexprima. Acesta mai spune că semnalele care există până acum arată că și 2020 va fi un an de creștere, în ciuda zvonurilor care anunțau insistent o criză imobiliară. “Dacă va fi o criză economică, credem că va fi total diferită de cea de acum 10 ani, iar imobiliarele nu vor fi afectate în mod deosebit. Probabil că o parte a industriei va avea mai mult de suferit, în special cea legată de automotive. În plus, în Bistrița, prețurile locuințelor noi sau vechi nu au sărit calul precum în orașele foarte mari, iar cerere există încă substanțială. Nu sunt deci motive ca piața locală să cadă, maxim își va încetini creșterea”, spune Horațiu Andreica.
Compania Stilexprima, deținută de familia Andreica, fondată în urmă cu 20 de ani, a avut afaceri de aproape 10 mil. lei în 2018, cu 25 de angajați. În 2019, Stilexprima prima a demarat și un proiect imobiliar în Bistrița, în zona Drumul Sigmirului, care prevede construcția a 24 de case. Ansamblul de case, numit Starsway, este în curs de realizare, primele două case din complex fiind aproape de faza de finisaje.