Strada Aerodromului primește apă curentă. Cineva pregătește Cartierul Tinerilor?

Strada Aerodromului primește apă curentă. Cineva pregătește Cartierul Tinerilor?

Proiectul derulat de Primăria Bistrița privind drumul de acces și utilitățile pentru Complexul Sportiv Polivalent de la Unirea va fi modificat, prin adăugarea rețelei de apă curentă pe strada Aerodromului.

“Având în vedere că de la promovarea obiectivului din anul 2012 până în prezent zona Wonderland s-a dezvoltat, prin promovarea de obiective de interes public cât și prin construirea de locuințe individuale, este necesar și oportun viabilizarea întregii zone din punct de vedere asigurării necesarului de apă, iar pentru a nu mai fi necesară intervenția ulterioară pe strada Aerodromului, s-a solicitat prin adresa nr.95748/04.12.2019 la Ministerului Lucrărilor Publice Dezvoltării și Administrației, extinderea rețelei de distribuție apă în lungime de 900 metri pe această stradă.” – se arată într-un document al Primăriei.

În ședința Consiliului Local din 26 noiembrie a.c., Studiul de Fezabilitate privind Obiectivul de investiție “Drum de acces și utilități aferente Complexului Sportiv Polivalent, municipiul Bistrița” va fi actualizat, în sensul adăugării introducerii rețelei de apă pe strada Aerodromului. De asemenea, bugetul va fi suplimentat cu cca. 650.000 lei, ajungând la 27,99 mil. lei.

Investiția este derulată prin PNDL, iar contractul de execuție a fost semnat cu compania MIS Grup.

Reamintim că actualul primar al Bistriței, Ioan Turc, a propus în ultimii ani ca zona limitrofă străzii Aerodromului (în Wonderland) să fie viabilizată și transformată într-un cartier pentru tineri, care să primească parcele în concesiune de la Primărie.

Categories: Bursa, Local

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*