Surpriză : Cine are de recuperat 26 mil. euro de la Dan STEEL Beclean?

Surpriză : Cine are de recuperat 26 mil. euro de la Dan STEEL Beclean?

Potrivit ultimelor informații intrate în posesia BistritaBusiness.ro, platforma Dan STEEL Beclean este girată ca bun imobiliar la două bănci, care au creditat compania bistrițeană cu peste 26 milioane euro în 2018.

Cele două bănci, OTP Bank și Unicredit Bank, sunt astfel cei mai mari creditori ai firmei de la Beclean, deși numele lor au fost vehiculate foarte puțin până acum, necunoscându-se cifrele exacte. Un grup de creditori mai mici (ArcelorMitall Zenica, Unicredit Leasing, Belmet), care au de recuperat sume între 1-2,5 mil. euro de la Dan STEEL, au întreprins în ultimele luni acțiuni de executare silită sau de deschidere a insolvenței pentru compania bistrițeană.

Interesant este că OTP Bank și Unicredit Bank au semnat contractele de credit pentru Dan STEEL în aceeași zi, 16 iulie 2018, foarte probabil neștiind una despre cealalaltă. OTP Bank a acordat 16,12 mil. euro, iar Unicredit Bank 10 mil. euro (prin 2 contracte de credit). Ambele au primit ca garanție imobiliară platforma industrială de la Beclean (imobile, terenuri, alte active).

În acest moment, Dan STEEL Beclean și Dan STEEL Negrești Oaș au conturile blocate de creditori, iar în data de 3 iunie Tribunalul Bistrița-Năsăud va decide dacă prima dintre ele intră în insolvență.

Categories: Business in top

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*