TeraPlast solicită ajutor de stat pentru investiții de 7,9 milioane de euro
TeraPlast, liderul pieței de țevi din PVC și unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața de instalații din România, a depus primul proiect de investiții în cadrul schemei de ajutor de stat pentru stimularea investițiilor cu impact major în economie, cu numele „Creșterea competitivității TeraPlast SA prin achiziționarea de utilaje performante și realizarea de construcții noi”. Acesta este primul proiect din cadrul investițiilor de peste 20 milioane de euro anunțate de către companie la începutul lunii septembrie.
Valoarea totală a proiectului depus este de 7,9 milioane de euro, din care 50% reprezintă ajutorul de stat solicitat.
„Suntem un grup în continuă dezvoltare, cu spirit antreprenorial, al cărui istorie de dezvoltare a adus valoare adăugată de fiecare dată. Ne continuăm dezvoltarea, iar proiectul de față este primul dintre proiectele de investiții în urma cărora ne aducem contribuția la reducerea dependenței României de importuri. Vom folosi aceeași tehnologie și aceleași materii prime ca și concurenții noștri din Europa de Vest, deci vom oferi produse la aceleași standarde de calitate. Ajutoarele de stat sunt cel mai bun instrument prin care statul își poate arăta susținerea pentru producătorii din România” a declarat Alexandru Stânean, CEO TeraPlast.
Proiectul depus de TeraPlast vizează extinderea capacității de producție a liniei de business Instalații, mai exact a portofoliului de țevi și fittinguri. Implementarea proiectului va fi finalizată în aprilie 2022, iar în urma acestuia vor fi create 45 de locuri de muncă.
În 2018, Grupul TeraPlast a primit acordurile de finanțare prin schema de ajutor de stat pentru trei proiecte de investiții la Wetterbest, TeraPlast și TeraGlass. Valoarea totală a investițiilor a fost de peste 13 milioane de euro în extinderea capacității de producție. Pentru cele trei proiecte, grupul a primit, în total, 6,3 milioane de euro ajutor de stat.
Din surse proprii și prin proiectul finanțat parțial prin ajutor de stat, proiectul Wetterbest a ajuns în total la 9,4 milioane de euro. Astfel, în luna martie a anului curent compania a inaugurat noua fabrică, cu o capacitate de producție de 10 milioane de metri pătrați de țiglă metalică anual.
TeraPlast și-a extins capacitatea de producție pentru țevi din PP pentru canalizări interioare. În același proiect a adus o inovație pe piața de granule din România prin granulele fără halogen, rezistente la foc. TeraGlass și-a extins capacitatea de producție, iar în urma investiției fabrica este dotată cu tehnologie germană de ultimă generație.
În primul semestru din 2020, Grupul TeraPlast a înregistrat o cifră de afaceri de 108 milioane de euro, în creștere cu 17% față de primul semestru din 2019. În aceeași perioadă, profitabilitatea Grupului a crescut cu 49%, EBITDA ajungând la 11 milioane de euro.
Despre Grupul TeraPlast
Cu o traditie de peste 120 de ani, Grupul TeraPlast este in prezent cel mai mare producator roman de materiale de constructii. Grupul este compus din companiile: TeraPlast, TeraSteel Romania si Serbia, Wetterbest, TeraGlass, TeraPlast Recycling si TeraPlast Ungaria. Incepand cu 2 iulie 2008, cea mai mare companie din Grup – TeraPlast SA – este listata la Bursa de Valori Bucuresti sub simbolul TRP. In cadrul evaluarii Vektor in baza a 15 criterii de comunicare in relatia cu investitorii, efectuata de ARIR, TeraPlast a obtinut nota maxima, 10.