TERAPLAST, vedeta bursei în prima ședință de tranzacționare din 2023

TERAPLAST, vedeta bursei în prima ședință de tranzacționare din 2023

Indicele BET, de referinţă pentru Bursa de Valori Bucureşti, a crescut cu 3% în prima şedinţă de tranzacţionare de anul acesta, cel mai bun început de an din 2013 încoace. TERAPLAST Bistrița, printre “vinovați”!

Evoluţia a fost susţinută de creşteri de 8,73% pe TeraPlast (TRP), 7,3% pe MedLife (M), 6,5% pentru Purcari Wineries (WINE), precum şi 5,2% în cazul Romgaz (SNG). De asemenea, Electrica (EL) şi Banca Transilvania (TLV) au fost pe plus cu 3,8%, respectiv 3,2%, potrivit BVB.

„Anul se anunţă provocator, având în vedere temerile cu privire la încetinirea economiei, precum şi la presupusul «apus» al perioadei dividendelor cu randamente ridicate. Cred că atenţia trebuie sa fie distribuită, în primul trimestru, către rezultatele pe anul 2022 şi impactul lor asupra pieţei. Apoi, la listarea Hidro şi impactul asupra pieţei şi, în particular, asupra cotaţiei acţiunilor Fondului Proprietatea” – spune Marcel Musgoci, director de tranzacționare la Estinvest.

Categories: Brands, Bursa, Business in top

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*