Tichetele de masă s-ar putea majora la 20 de lei

Tichetele de masă s-ar putea majora la 20 de lei

Vești bune pentru angajații care primesc tichete de masă! Valoarea acestora ar putea crește la 20 de lei începând de anul viitor. Senatorii au dezbătut și adoptat proiectul de lege care prevede majorarea valorii acestor tichete. Urmează dezbateri și supunerea la vot în Camera Deputaților. 

În expunerea de motive a proiectului care a fost înregistrat la Senat în luna aprilie a acestui an, se argumentează că tichetul pe care îl primesc acum angajații nu are o valoare suficientă pentru a putea acoperi costurile unei mese.

„Valoarea actuală a unui tichet de masă de 15,18 lei (înainte de impozitare) nu este suficientă pentru a cumpăra o masă de prânz, în condițiile în care valoarea medie a unei mese de prânz este de 21,40 de lei”, spun inițiatorii proiectului.

Un alt motiv pentru care inițiatorii au propus această modificare este faptul că valoarea de aproximativ trei euro a tichetului de masă din România este una dintre cele mai mici din Europa, unde valorile tichetelor sunt cuprinse între șase și 11 euro.

Propunerea de majorare a cuantumului tichetelor de masă, care în prezent este dev 15,18 lei, înainte de impozitare, va fi dezbătută în Camea Deputaților, for decizional în acest caz.

Categories: National

About Author