TOMOROGA Construct va reabilita podul grăniceresc din Coșbuc

TOMOROGA Construct va reabilita podul grăniceresc din Coșbuc

Compania bistrițeană TOMOROGA Construct a câștigat lucrările de restaurare a podului grăniceresc din comuna Coșbuc, un monument istoric datând din 1778 și aflat într-o stare avansată de degradare.

Contractul semnat de constructor are valoarea totală de 2,73 milioane lei, finanțarea urmând a fi asigurată de Institutul Național al Patrimoniului, subordonat Ministerului Culturii. În acest moment, constructorul așteaptă ordinul de începere a lucrărilor și speră să demareze șantierul în următoarele săptămâni.

Podul a fost construit în 1778 după un proiect al unui inginer Italian din Tirol, de meșteri din Bistrița și cu ajutorul grănicerilor și al localnicilor. Aceștia au tăiat lemnul din pădurile lor, iarna, pe ger, pe „luna veche”, când lemnul intră în repaus și are mai puțină sevă, devine mai rezistent. Structura de rezistență a fost făcută din stejar și molid, lateralele din lemn de conifere, la fel și acoperișul de șindrilă. A fost ridicat doar în două luni, îi era necesar Regimentului Grăniceresc Valah, înființat de Imperiul Habsburgic în scopuri militare, dar și pentru folosința localnicilor, care aveau case pe ambele maluri ale râului.

TOMOROGA Construct, pe lângă alte lucrări obișnuite, mai are în derulare o reabilitare a unui obiectiv de patrimoniu, Castelul Banffy din Răscruci, o investiție de peste 30 mil. lei a Consiliului Județean Cluj.

Categories: Bursa, Business in top

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*