Transelectrica pornește exproprierile de terenuri pentru linia electrică gigant ce va traversa și Bistrița-Năsăud

Transelectrica pornește exproprierile de terenuri pentru linia electrică gigant ce va traversa și Bistrița-Năsăud

Peste 260 hectare de teren vor fi expropriate în 3 județe – între care și Bistrița-Năsăud – pentru o linie electrică vitală pentru ambele maluri ale Prutului, dar și pentru transportul spre Ardeal al energiei verzi din Dobrogea.

Compania de stat Transelectrica, operatorul sistemului energetic național, pregătește exproprierea a peste 260 de hectare de teren din județele Cluj, Bistrița-Năsăud și Suceava, situate pe amplasamentul proiectului de construire a viitoarei linii electrice Gădălin-Suceava. Linia respectivă, (LEA) de 400 kV, va avea o lungime de totală de circa 260 km și va traversa 40 de localități din cele 3 județe.

Transelectrica le va plăti proprietarilor despăgubiri însumate de circa 4,58 milioane lei, valoare rezultată din evaluări autorizate. Banii vor veni de la bugetul de stat, prin cel al Ministerului Economiei.

Valoarea totală a lucrărilor de construcții-montaj este estimată la 689,5 milioane lei plus TVA. Licitația a fost câștigată de consorțiul condus de Electromontaj (companie care controlează și IPROEB Bistrița).

Categories: Brands, Bursa, Local, National

About Author