Un proiect imobiliar de 20 mil. euro la Bistrița primește undă verde de la Mediu
Unul dintre cele mai mari proiecte imobiliare din Bistrița, care va fi dezvoltat de compania Riviera Rezidence (parte a grupului Metropolis), a primit ieri acordul de mediu și este aproape de start. Ansamblul va cuprinde 5 blocuri, cu 330 apartamente.
Imobilele vor avea regim de înălțime D+P+6E+ER și vor fi ridicate pe un teren de 1,3 hectare situat lângă fostul sediu al Registrului Auto Român (RAR). Proiectul include 163 de locuri de parcare la nivel și 167 de locuri la demisol, spații verzi (aproape 3000 mp), spații de joacă, alei pietonale și carosabile. Pentru a elibera terenul necesar construcțiilor, Riviera Rezidence va trebui să demoleze clădirile existente în acest moment.
La prețurile actuale din construcții, valoarea totală a investiției se va ridica la peste 12 mil. euro, fără a calcula terenul aflat deja în proprietatea firmei. La vânzare, proiectul va aduce venituri de peste 20 de mil. euro, la un preț mediu estimat de 700 euro/mp construit.
Cel mai probabil, proiectul va fi construit în etape, pe măsură ce cumpărătorii vor achiziționa apartamente în complex.
Riviera Rezidence a rulat 12,5 mil. lei în 2018, cu 43 de angajați.