Una caldă, alta rece: Dan Steel scapă de insolvență, dar are conturile blocate

Una caldă, alta rece: Dan Steel scapă de insolvență, dar are conturile blocate

Una din cele două firme care urmăreau insolvența Dan Steel, Belmet Handelsgesellschaft MBH, a reușit să blocheze conturile companiei bistrițene până la recuperarea unei creanțe de peste 1 mil.euro. A doua, Arcelormittal Zenica, a renunțat sec la proces, semn că Dan Steel a reușit împăcarea.

Primul proces intentat împotriva companiei controlată de Vasile Dan a fost în aprilie anul acesta. Belmet Handelsgesellschaft MBH a cerut instanței de judecată intrarea în faliment a Dan Steel Group Beclean însă în iunie judecătorii au respins cererea.

Totuși, socotelile nu s-au încheiat așa ușor și Vasile Dan s-a trezit cu conturile blocate după ce instanța Tribunalului Bistrița-Năsăud a decis la începutul acestei luni să aprobe cererea de înființare a popririi asiguratorii. Cu drept de apel.

În soluția pe scurt dată de judecători se arată că se “ admite în parte cererea de înfiinţare a popririi asigurătorie. Înfiinţează poprire asigurătorie asupra sumelor de bani din conturile debitoarei, până la concurenţa sumei de 906.791,34 euro – echivalent în lei la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând debit principal, şi a sumei de 114.081,51 euro – echivalent în lei la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând penalităţi de întârziere. Respinge cererea pentru restul sumelor, ca neîntemeiată. Executorie. Încheierea se comunică numai creditorului”.

Dacă primul proces nu a fost tocmai o reușită pentru Vasile Dan, cel de-al doilea, intentat de compania Arcelormittal Zenica din Bosnia și Herțegovina s-a terminat scurt, totul fiind se pare în favoarea omului de afaceri care controlează grupul Dan Steel.

În soluția dată de judecătorii Tribunalului Bistrița-Năsăud scrie că se “Ia act de renunţarea creditoarei la judecarea cererii de deschidere a procedurii generale a insolvenţei. Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare, la Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.10.2019”.

În ultimii ani, Dan Steel Beclean a intrat la apă, raportând la Ministerul de Finanțe afaceri tot mai mici și profit în scădere. Dacă în 2008, compania rula afaceri de 243 mil.lei, în anul 2018 cifra de afaceri scădea la 138 mil.lei. Anul 2018 a fost extrem de prost pentru producătorul de sârmă, plase de sârmă și cuie care a raportat minus 17 mil.lei la capitolul profit.

 

Categories: Business in top

About Author