Unul dintre marii investitori străini din Bistrița executat. O fabrică de 20.000 mp e de vânzare

Unul dintre marii investitori străini din Bistrița executat. O fabrică de 20.000 mp e de vânzare

Una dintre cele mai discrete companii mari din Bistrița, ROSEYARNS, care acum un deceniu rula cca. 10 milioane de euro în industria textilă, este la un pas de faliment. Fabrica e scoasă la vânzare de executori pentru 2,1 milioane euro.

Înființată în 2001 de câțiva investitori italieni, din 2015 – fix înainte de momentul insolvenței –  compania este deținută de SC Spin Factory SA, controlată de un anume Parenti Stefano. Din 2015, Roseyarns se află în insolvență, cu peste 20 de creditori care urmăresc să-și recupereze creanțele. Anul de vârf al companiei a fost 2006, când cifra de afaceri a depășit 15 milioane euro, iar cei mai mulți angajați – 337 – au fost în 2011.

Fabrica este azi de vânzare, prețul solicitat de executori fiind de 2,1 milioane euro. Doar hala de producție are 20.000 mp, iar terenul are o suprafață de 28.000 mp.

Interesant este că Spin Factory, micul srl care a preluat la ananghie marele Roseyarns, era reprezentat la momentul preluării (2015) de Palagia Vidican, aceeași persoană care azi controlează Spintex SRL, o firmă cu exact același profil de activitate ca și Roseyarns, înființată taman în 2015, cu 235 de angajați și rulaj de 3,7 milioane euro în 2016.

Categories: Business in top

About Author